Sorin Bontea, „omul rău” de la MasterChef, povesteştem într-un interviu pentru Gândul, un secret incredibil din cariera sa. Totul s-a întâmplat în momentul în care Bontea a pătruns în lumea exclusivistă a milionarilor lumii, pentru care a gătit timp de nouă ani pe vase de croazieră. Pentru cei mai mulţi dintre noi, cine comandă şi mănâncă „delfin cu anansas” face un lucru absolut monstruos! Dar asta se întâmplă des în lumea celor care îşi permit orice! Citiţi aici ce fantezii culinare au bogaţii lumii.
La Master Chef, show-ul pe care îl jurizează, Bontea trece drept „omul rău”. O recunoaşte deschis: „Mulţi au spus că am fost foarte duri în preselecţii. Mie mi s-a părut normal, pentru că atunci concurenţii au avut timp să se gândească la ce fac, au avut timp să se informeze, au avut timp să gătească acasă şi să-şi cheme prietenii să guste, au avut la dispoziţie ce ingrediente au vrut, şi coadă de crocodil dacă au cerut. Adică ai avut tot confortul şi tot suportul. Iar în momentul în care vii şi desfaci o conservă şi o pui în farfurie, mi se pare că îţi baţi joc”.
El unul, s-a apucat de bucătărie la vârsta de 16 ani şi a lucrat ani întregi şi pe vase de croazieră, dar şi în cele mai mari restaurante din Bucureşti. A gătit pentru staruri şi milionari. Iar unele reţete pe care a avut ocazia să le facă chef Bontea întrec orice imaginaţie.
CITIŢI AICI mai multe despre LISTA CLIENŢILOR DE LUX, deschisă MADONNA ŞI BON JOVI, dar şi despre experienţa avută cu un milionar israelian care-şi cumpărase un apartament pe un vas de lux