Antonescu a precizat că preşedintele poate veni şi azi, în şedinţa în care se citeşte cererea de suspendare, dar şi la şedinţa în care se dezbate şi se votează aceasta, când Băsescu are dreptul, spre deosebire de iniţiatori sau de grupurile parlamentare, să intervină în dezbatere ori de câte ori doreşte.LIVE UPDATE | ULTIMUL ATAC! AU MODIFICAT LEGEA REFERENDUMULUI!
Potrivit Constituţiei, preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută.
Un program al preşedintelui pentru ziua de azi nu a fost anunţat încă. Preşedinţia a confirmat însă primirea solicitării de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul României, la Cabinetul său, «Solicitare privind suspendarea din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu», având un număr de 20 de pagini”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale citat de Mediafax.

Pasul următor

Cererea citită în Parlament urmează să fie trimisă apoi Curţii Constituţionale spre avizare. Avizul acesteia este consultativ.

Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”
Recomandări
Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”

Preşedintele Senatului a declarat că Parlamentul va propune Curţii Consituţionale un termen de aproximativ 24 de ore  pentru a elabora acest aviz. „Noi le vom propune un termen de circa 24 de ore pentru ca în cursul zilei de vineri, în partea a doua a zilei, să putem avea acest aviz, fie că el este pozitiv, favorabil, fie că el este negativ, e un aviz pur consultativ, în momentul în care ţinem şedinţa”, a spus Antonescu. Întrebat dacă procedura va continua şi fără aviz, în cazul în care acesta nu e dat în termenul propus de Parlament, Antonescu a răspuns: „Sigur că da. El fiind un aviz consultativ, nu poate împiedica derularea lucrurilor, dar eu am convingerea că nu vor fi probleme în această privinţă, Curtea se va pronunţa în acest interval”.
Mâine, probabil în partea a doua a zilei, ar urma să aibă loc şedinţa de dezbatere şi de vot asupra suspendării, iar referendumul pentru demiterea preşedintelui va fi organizat la sfârşitul lunii.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI