Fratele agresorului, prins
Poliţiştii au obţinut ieri, abia pe seară, mandat de percheziţie pentru casa familiei Roman, acolo unde l-au găsit pe Călin (27 de ani), fratele agresorului, care a luat şi el parte la scandal. Alţi doi indivizi care îi însoţeau pe fiii primarului în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au predat şi ei. Suspecţii au fost duşi aseară la audieri, în timp ce oamenii legii l-au dat în urmărire generală şi în consemn la frontieră pe celălalt băiat al edilului, Bogdan, care i-a tăiat cu sabia pe cei trei tineri. Rudele victimelor şi oamenii din oraş s-au adunat aseară, în faţa casei agresorului, iar în momentul în care fiul cel mic al primarului a fost scos încătuşat din locuinţă, au început să-l huiduie.
Acesta susţine că, atunci, fiul edilului, venit cu alţi 7-8 inşi la scandal, l-a tăiat cu sabia, pe el şi pe alţi doi nepoţi de-ai săi. Ştefan Alexandru a fost rănit grav la umăr, Gartner Bogardo a fost înjunghiat în spate, ambii fiind duşi la spital în Timişoara, iar Petru Iung a fost tăiat la ureche.
Victimele susţin că de faţă erau şi nişte poliţişti. “Stăteau şi se uitau la ei cum îi taie”, a declarat Angelica Iung, mama unuia dintre răniţi. Poliţiştii îl căutau, ieri, pe Bogdan Roman, care era dispărut.
Cercetaţi în mai multe dosare
Atât Bogdan, cât şi celălalt fiu al primarului, Călin, au fost cercetaţi în mai multe dosare, pentru loviri şi violenţe. În decembrie 2010, Călin i-a spart capul cu un pistol unui tânăr. De fiecare dată, victimele şi-au retras plângerile. Vecinii vorbesc că fraţii cer taxe de protecţie, însă primarul Petru Roman (foto) spune că nu ştie nimic.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro