Ar avea «camere glonţ»
Conform surselor noastre, Năstase ar avea în casă camere de supraveghere tip bullet (glonţ), care pot fi ascunse în tencuială, în ramele tablourilor, în lustre ori în tocurile uşilor şi care costă între 150 şi 300 de lei bucata, în funcţie de marcă şi de furnizor. Imaginile surprinse de acestea sunt transmise unui computer, unde se stochează.
Iată ce comori are în living fostul premier!
- Cele trei tablouri sunt lucrări de Şcoală Italiană secolele XVI-XVII, în valoare de 30.000 de euro
- Copie după pictorul renascentist italian Tiziano – bine realizată, evaluată la circa 15.000 de euro
- Lucrare a pictorului român Theodor Aman, estimată de specialişti la aproximativ 40.000 de euro
- Toată argintăria din cele două vitrine pline de piese destul de rare valorează peste 30.000 de euro
- Bust de marmură înfăţişând o zeitate antică grecească, în valoare de aproximativ 2.000 de euro
- Tablou aparţinând Şcolii Italiene, secolul al XVII-lea, nu foarte valoros – evaluat la 1.500 de euro
- Piese de mobilier (sofa şi două fotolii) evaluate la 1.000 de euro
Şi el l-a filmat
- Un angajat al Poliţiei a fost în permanenţă în preajma fostului premier, având asupra sa o cameră video
În afara imaginilor ce ar fi fost surprinsede camerele de supraveghere din vila fostului premier, alte înregistrări video au ajuns pe mâna procurorilor.
Acestea au fost făcute de un alt angajat al Poliţiei Capitalei, care a ajuns la vila din Zambaccian la scurt timp după ce Adrian Năstase a încercat să se împuşte cu revolverul. El este cel care, se pare, a înregistrat şi ceea ce s-a întâmplat imediat după ce fostul premier a apăsat pe trăgaci. Ofiţerul e surprins în imagini în momentul în care intră în locuinţa parlamentarului, pentru ca, mai apoi, să apară în cadrele filmate de televiziuni în momentul în care Năstase e urcat în ambulanţă. În timp ce medicii îi acordau fostului premier primul ajutor, poliţistul surprindea cu o cameră video fiecare moment.
S-a lămurit! E oficial deţinut!
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au lămurit, ieri seară, situaţia juridică a fostului premier Adrian Năstase. Magistraţii au stabilit că politicianul are calitate de deţinut şi că indiferent dacă acesta e sau nu în spital, nu există piedici în executarea mandatului. Asta înseamnă că Năstase îşi execută pedeapsa de pe patul spitalului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro