Trebuie să recunoaștem că suntem în cea mai penibilă situație în care poate fi un guvern. Organizează referendumul, dă cifra și când vede că nu i-a ieșit cum trebuie, contestă propriul referendum. Am convingerea că astfel nu vom scăpa de venimentele neplăcute. Ce le-a trecut doctorului Ponta și lui Crin prin cap? Să scoată din listele electorale pe cei care lucrează în străinătate. Ilegalitate și prostie mai mare nu există. Acești oameni trebuie să citească și ei Constituția.

Înțeleg că vor să facă un soi de recensământ. Înțeleg că-i scot din listă pe cei cu buletinul expirat, pe cei care lucrează peste hotare, dar ce fac cu cei plecați în vacanță? Îi scot și pe ei? Nu-și dau seama că se afundă în minciună. Ne confruntăm cu o situație și mai neplăcută. Aceea de a-i scoate din listă pe cei care nu figurează a fi în țară, dar apar că au votat în localitățile din România. Acum pun presiune pe primari și îi pun în situația de infractori. Îi avertizez pe aceștia să nu intre într-un joc în care ieșirea să nu fie alta decât o celulă”, a declarat Traian Băsescu într-o conferință de presă.

”Pentru mine revenirea la Cotroceni nu mai reprezintă o miză”

Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”
Recomandări
Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”

”Revenirea la Cotroceni nu mai este o miză pentru mine, de aceea nici nu mă interesează devansările Curții Constituționale. Nu pot demisiona pentru că sunt suspendat. Nu am din ce funcție să demisionez. Miza este stabilirea responsabilității celor care au organizat un referendum și acum îl contestă. Fraudarea referendumului prin liste şiu urne plimbate, pentru sănătatea democraţiei în România, e esenţial să fie evaluat.
Decizia de ieri a CCR a fost declanşată de un chestor care i-a scris Ministrului de Interne după ce acelaşi chestor dăduse cifrele, dar ieri dimineaţă a scris că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine domnu’ chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă e bine, domnu’ chestor! (…) Ioan Rus şi chestorul trebuiau să fie atenţi la cazul Adrian Năstase, unde funcţionarii au primit 6-7 ani, iar Năsatse doar doi ani. Deci, domnul chestor n-a învăţat nimic din cazul Adrian Năsatse”,  a mai adăugat președintele suspendat. Victor Ponta: „Românii din străinătate trebuie scoşi de pe lista electorală din România”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI