Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au declarat, sâmbătă seară, pentru Mediafax că, din primele date, a reieşit că cei patru arestaţi preventiv, din care trei pentru furt calificat şi unul pentru tentativă de omor, ar fi reuşit să evadeze din arestul Poliţiei Judeţene Cluj profitând de neatenţia poliţiştilor care erau de serviciu în această seară.
Sursele citate au precizat că, în prezent, au fost instituite filtre ale poliţiştilor pe raza întregului judeţ, mai ales la intrările şi ieşirile din localităţi, astfel de filtre fiind instituite şi pe căile ferate. Potrivit aceloraşi surse, reprezentanţii IPJ Cluj au sesizat un procuroror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care a început deja cercetările pentru sărârşirea infracţiunii de evadare, în ceea ce îi priveşte pe cei patru bărbaţi aflaţi în arest preventiv.
Totodată, potrivit surselor citate, procurorul de caz face cercetări şi pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în ceea ce îi priveşte pe poliţiştii care erau de serviciu la arestul IPJ în momentul în care cei patru bărbaţi au reuşit să fugă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro