Problema executării silite de la Izvorani, de acum două săptămâni, a ţinut cu sufletul la gură întreaga ţară. Toate publicaţiile şi posturile de televiziune au acordat spaţii largi, nu puţini fiind cei care l-au condamnat pe milionarul Irinel Columbeanu că întârzie punerea în aplicare a unei decizii judecătoreşti. Cu o săptămână înainte, Irinel Columbeanu a invocat faptul că Irina are rubeolă, boală cunoscută şi sub numele de pojar german, şi că nu poate ieşi din casă, drept urmare nu putea fi încredinţată mamei sale imediat. Afirmaţiile milionarului au stârnit controverse, toată povestea finalizându-se pe 15 aprilie cu o pătrundere a Monicăi în forţă pe proprietatea lui Iri, însoţită de executorul judecătoresc.
Ieri, Libertatea a intrat în posesia unor fotografii cu micuţa Irina Columbeanu, plină de bubiţele cauzate de rubeolă. E practic dovada că Irinel nu a minţit când a spus că fiica lui e bolnavă. Contactat de reporterii noştri, Irinel Columbeanu a rămas surprins când a auzit că avem pozele.
Omul de afaceri a recunoscut că el a făcut fotografiile, dar doar pentru a o ruga pe Monica s-o mai lase pe fetiţă câteva zile la Izvorani, până se vindecă.
«Pozele sunt făcute de mine»
“De unde aveţi fotografiile? Da, e adevărat, eu le-am făcut pe 7 aprilie, când Irina era bolnavă de rubeolă. Le-am trimis apoi Monicăi, cu rugămintea de a o mai ţine pe micuţă câteva zile la mine. Au ajuns şi la câţiva prieteni apropiaţi, care şi-au manifestat îngrijorarea pentru Irina. În- tr-un fel, mă bucur că apar fotografiile, pentru a înlătura suspiciunile celor care nu au crezut că fetiţa chiar a fost bolnavă”, ne-a declarat Irinel Columbeanu.
«Pielea copilului pare afectată de pojarul german»
Dr. Mirela Miertoiu, specialist în medicină generală la Clinica M. Estet, a analizat pentru Libertatea fotografiile cu Irina şi crede că, în aceste imagini, fetiţa pare să aibă rubeolă. “Pielea copilului pare afectată de pojarul german, adică ar putea fi vorba de rubeolă. Aceasta este o maladie infecto-contagioasă pe care copiii o fac cu precădere primăvara. Un diagnostic clar a putut fi însă dat doar de către medicul care a consultat atunci fetiţa. Pe lângă aspectul pielii, semnele bolii se pot observa şi în guriţă, şi în mărirea unor ganglioni, semn că în organism este o infecţie”, ne-a explicat medicul. Dr. Miertoiu spune că bubiţele de rubeolă debutează la nivelul feţei, de unde “coboară” pe torace şi apoi pe restul corpului. Rash-ul (iritaţia) dispare fără urmă în trei-cinci zile, iar persoanele care văd un pacient după însănătoşire nu îşi pot da seama dacă acesta a fost bolnav.
Afecţiunea trece repede
Rubeola, care mai e denumită “pojar german” sau “pojărel”, este o boală infecţioasă eruptivă, care la copii trece repede şi fără complicaţii. Afecţiunea e caracterizată prin erupţie pe piele şi mărirea unor grupe ganglionare. Se poate administra doar un tratament simptomatic, care presupune izolarea bolnavului timp de 6-7 zile şi combaterea febrei.