Pe de altă parte, prognoza întocmită de ANM pe baza estimărilor realizate de Centrul european pentru prognoze pe medie durată de la Reading (Anglia) arată că media temperaturilor maxime la nivel naţional va fi între 20 şi 26 grade Celsius.

Astfel, în zona Banatului, vremea se va încălzi treptat până spre sfârşitul lunii aprilie, valorile termice urmând să se situeze peste normele climatologice, îndeosebi până pe data de 29 aprilie. Primele zile ale lunii vor aduce o uşoară scădere a temperaturilor, dar valorile minime se vor menţine peste normalul perioadei.

În Crişana, în primele zile ale lunii mai, temperaturile maxime vor scădea uşor, iar vremea va fi, în general, instabilă, cu averse frecvente la începutul lunii mai.

Pentru Transilvania, meteorologii prognozează o vreme normală din punct de vedere termic, astfel încât temperaturile maxime vor depăşi, în medie, 20-22 grade Celsius, mai ales în jurul datei de 29 aprilie.

În Dobrogea, valorile termice se vor menţine relativ constante şi apropiate de normele climatologice în această perioadă, cu maxime în jurul a 20 grade Celsius şi minime de peste 10 grade Celsius. Probabilitatea de precipitaţii va fi relativ redusă, acestea fiind de aşteptat, pe arii restrânse, după data de 1 mai.

Ludovic Orban anunță susținerea Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale. Orban a părăsit dezbaterea de la Digi24
Recomandări
Ludovic Orban anunță susținerea Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale. Orban a părăsit dezbaterea de la Digi24

Locuitorii din Maramureş se pot bucura de valori termice de peste 22 grade Celsius începând din 28 aprilie, după care temperaturile vor deveni relativ constante.

În Moldova, vremea se va încălzi uşor, iar maximele se vor situa în jurul valorii de 22 grade Celsius, în timp ce minimele vor depăşi, în medie, 10 grade Celsius.

În ceea ce priveşte zona Munteniei, vremea se va menţine caldă pentru acestă perioadă. În plus, temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, instabilitatea atmosferică va fi destul de redusă, iar aversele, în general slabe, vor fi posibile, după 1 mai, mai ales în zonele deluroase.

Conform prognozei, în Oltenia, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, cu maxime de peste 22-24 grade Celsius, iar pe timpul nopţii media va fi de 10 grade Celsius. La începutul lunii mai, instabilitatea atmosferică va fi relativ redusă, fiind de aşteptat producerea de averse în general slabe, mai ales în zonele deluroase.

La munte, valorile termice nu vor avea variaţii importante şi se vor situa în apropierea normelor climatologice. În primele zile din luna mai, sunt posibile averse moderate sau mai importante cantitativ. Probabilitatea cea mai redusă de apariţie a ploilor va fi în jurul datei de 30 aprilie.AGERPRES

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Zodiile care se pot umple de bani în următoarele 7 zile. Patru nativi au șansa de a câștiga la loto, primi măriri de salariu sau moșteniri
FANATIK.RO
Zodiile care se pot umple de bani în următoarele 7 zile. Patru nativi au șansa de a câștiga la loto, primi măriri de salariu sau moșteniri
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI