În aceeași interval de timp, PNL și USR au depus o moțiune de cenzură, cel mult pentru a ”face rușinică” guvernului, că, pentru trântirea lui, nu au voturi îndeajuns în parlament. Fără sprijin în stradă, fără sprijin real în Legislativ, fără măcar o propunere de premier în locul lui Mihai Tudose, fără voturile UDMR și ale reprezentanților minorităților, moțiunea de cenzură a opoziției este ca un țipăt ascuțit în scara blocului: se aude până la ultimul etaj, dar nu iese nimeni.

Contrele PSD-PNL – faza pe amenințări cu mitinguri de susținere în țară

Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu – care s-a autopropus pe pagina sa de socializare drept prezidențiabilul din 2019 – cere repetat ieșirea în stradă a românilor majorați la salarii, indemnizații, burse și pensii, ca să se vadă susținerea de care se bucură PSD. Și asta în dauna telefiștilor pizmași, rătăciți pe la manifestațiile din piețele orașelor.

La rândul lui, Ludovic Orban, președintele PNL, a promis că va cere simpatizanților liberali și cetățenilor anti-PSD să iasă la mitinguri împotriva guvernului, în întreaga țară. De ce, oare? Ca să le arate pesediștilor că nu toți îi iubesc. Dar pesediștii știu asta. Și nu le pasă.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

O situație mai ingrată, ca cea în care se află politicianul Ludovic Orban, nu e cu putință: ajuns în sfârșit președinte al noului PNL, Orban nu este nici parlamentar – de aceea nu a putut citi el însuși moțiunea de cenzură a propriului partid -, nu este nici un simplu cetățean atât de liber, încât să se propună ca variantă de premier, dacă moțiunea ar dărâma guvernul – ceea ce este imposibil acum -. Ludovic Orban încă așteaptă închiderea în justiție, spre sfârșitul anului, a dosarului său, în care fusese acuzat de folosire a influenței, in scopul obținerii unor foloase necuvenite, în calitate de candidat PNL la Primăria București. Abia după aceea, dacă va fi considerat nevinovat în mod definitiv, Ludovic Orban  va putea să se propună ca viitor premier al PNL. Evident, dacă și Klaus Johannis va fi de acord. Între timp, specialitatea recunoscută și apreciată pe drept cuvânt a domnului Orban – un aprig lobist și negociator în parlament, pentru voturi adunate bob cu bob –  este diminuată până spre zero, deoarece nu mai este membru al Legislativului. Iar ca simplu cetățean, ce poți promite unui parlamentar PSD sau ALDE, care se dă cu opoziția, ca să cadă guvernul? Nimic. Acesta este spectrul de putirință în care se învârte președintele PNL. Tot ce îi mai rămâne luptătorului liberal Ludovic Orban este să răscoale țara, de indignare împotriva PSD.

Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025
Recomandări
Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025

Unii pot și vor, alți vor și nu pot  – așa-i în politică

Dar să vedem ce face țara.

În prag de iarnă, PSD anunță realizări la hectarul de 10 luni de guvernare, prin umplerea buzunarelor cetățenilor, cu bani de la stat, adică tot de la cetățeni.

PNL și USR anunță dărâmarea unui guvern și posibila răsturnare a borcanului cu bunătăți de la politicienii puterii, tocmai în așteptarea Sfintelor Sărbători de iarnă. Prost moment, nasoală karmă”, ar spune realiștii prea huliți din tabăra opoziției.

În ciuda criticilor îndreptățite privind inhibarea justiției, prin propunerile trimise în parlament de ministrul PSD al Justiției,  și griparea economiei, prin modificările la Codul Fiscal, în ciuda nemulțumirilor europene, cuprinse în Raportul MCV pentru România, în ciuda supărării președintelui României, care îi îndeamnă blajin pe PSD-iști, că ”poate la anul vom avea o abordare mai prudentă a guvernanților”, la capitolul cheltuieli publice, pe Liviu Dragnea și pe ai lui îi doare unde? La bască.

Bâzâiala cel mult enervantă a Comisiei Europene, a președintelui României și a opoziției, care din când în când țipă degeaba în scara blocului, nu îi poate opri.

Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).

Gazul european ajunge la 50 de euro, cel mai ridicat preț din 2023. Gazprom va opri livrarea de gaze prin Ucraina din această noapte. De unde se va aproviziona România
Recomandări
Gazul european ajunge la 50 de euro, cel mai ridicat preț din 2023. Gazprom va opri livrarea de gaze prin Ucraina din această noapte. De unde se va aproviziona România

Citește și:

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI