de Oana Dușmănescu (pe stiricurate.ro)
Atâtea lucruri benigne la un loc sunt imposibil de crezut, într-o perioadă în care lucrurile, nu doar în educație, ci și în general, merg în picaj, la nivel de idee, dar mai ales la nivel de execuție.
Cele 3.700 de unități preșcolare par o cifră aruncată în eter, ca noi s-o procesăm cum dorim și să facem ce vrem cu ea. Multe și puține în același timp, nu-i așa? Ce să facem cu atâtea, mai ales că nu vor fi gata niciodată? Paradoxul ne enervează, în oricare sens ar merge el. Asta înseamnă că ne-am săturat de îmbunătățiri care nu există.
Propunerile truiste ale Ecaterinei Andronescu, gen „hai să facem ziua de școală mai scurtă” sau „manualele școlare cu greșeli vor fi reeditate”, ar trebui să fie de la sine înțelese, fără o așa-numită reformă. Nu e nicio reformă în a oferi copiilor material corect de studiu. Din fericire, din ce în ce mai puțină lume e păcălită de promisiunile în care normalitatea e prezentată drept senzațional.
Sunt gata să pariez că mare parte din agenda lui Andronescu pentru remedierea sistemului românesc de învățământ nu se vor concretiza, oricât de scurt sau lung sau de lat ar fi mandatul acesteia.
De la miile de grădinițe până la closetele din containere. Lista ei este ca o compunere facilă, pe înțelesul maselor, formată din cuvinte simple, care vor rămâne, probabil, în acest stadiu. Nu ne costă nimic să vorbim, mai ales pe tema educației, Cenușăreasa României. Va rămâne aceeași fetiță analfabetă și cu rochie zdrențuită, ai cărei părinți au iluzia că la școală se face carte după standarde acceptabile.