Există acumulat în societatea românească (şi nu numai) atâta dispreţ la adresa a ceea ce în general numim „oameni simpli”, încât acesta se întoarce, periodic, împotriva celor care-l practică.

Elitele, politicienii, funcţionarii, cei foarte bogaţi sau cine mai ştie îşi tratează semenii atât de de sus, uneori, încât nu realizează că ceea ce-i desparte este, uneori, doar foarte puţină şansă.

Dispreţul ăsta acumulat în timp produce frustrare şi, deseori, ură.

Uneori, „oamenilor simpli” (deşi nu cred că există aşa ceva) le trebuie o cauză în care să învelească ura iscată din dispreţul celorlalţi. Iar la cât dispreţ s-a împrăştiat în românia ultimilor foarte multe decenii, cauza trebuia una capabilă să învelească multă, foarte multă frustrare şi multă ură. Trebuia să fie o cauză dreaptă, care să le dea oamenilor o speranţă, nu doar un pretex de răfuială.

Această cauză a fost, în ultimii 14-15 ani anticorupţia. Chiar dacă ideea luptei anticorupţie a fost lansată în mod repetat de către Emil Constantinescu în timpul unicului său mandat prezidenţial, ea a prins aripi de-abia după ce Traian Băsescu a câştigat alegerile promiţând ţepe în Piaţa Victoriei. Evident, nu mai suntem în Evul Mediu pentru a tranşa problemele societăţii cu ţepele, dar lumea asta îşi dorea: condamnări rapide şi pedepse exeplare. Cumva, tot ceea ce s-a întâmplat din 2004 asta a şi încercat să ofere. Dacă nu condamnări, măcar inculpări. Într-o societate unde prezumţia de nevinovăţie nu este un concept atât de bine împământenit precum ar trebui să fie, uneori şi inculpările ajung.

Din păcate, ceea ce a început să se întâmple de la un moment dat cu justiţia din România a început să semene prea mult cu golul dat de Maradona Angliei, la Campionatul Mondial din 1986. Ca rezultat final, umplea de fericire inimile a mii de suporteri, ca procedeu tehnic, era ilegal, iar ca gest, era absolut imoral.

Când vrei să impui domnia legii, nu o poţi face, în niciun caz, cu încălcarea legii. Nu poţi ignora prevederile legale care impun unui judecător întocmirea unei motivări în maximum 30 de zile de la pronunţarea sentinţei. Nu poţi încălca prevederile legii în ceea ce priveşte modul în care se alcătuiesc completurile de judecată. Nu poţi, de fapt, ca om al legii, să comiţi nici cea mai mică abatere de la litera legii. Pentru că toate astea duc la erori procedurale şi, în cele din urmă, ajung să anuleze şi munca procurorilor şi să spulbere şi speranţele oamenilor că există justiţie în România.

Eliberările galopante din ultima perioadă de aici vin: din încercarea de a face justiţie cu încălcarea legii. A fost atât de mare dorinţa de a oferi publicului sângele după care implora, încât n-a prea mai contat nimic. Practic, s-au cam pierdut 14 ani de speranţe în câteva zile de eliberări din cauze de erori de procedură. Aşa că să nu vă mire dacă în următoarele sondaje de opine, la întrebarea „Aveţi încredere în Justiţia din România?” nu se va mai răspunde cu Da sau Nu, ci cu un sincer „De ce?”.

OPINIE/ PAH, despre justiția din România: Când "merge și-așa" nu mai funcționează

Citeşte şi:

OPINIE/ PAH, despre bunătatea din pragul Sărbătorilor: „Caltaboşii n-aduc fericirea”

OPINIE/ PAH, despre „taxa pe lăcomie” pregătită de Guvern: Prea buni, prea ca de la noi din ţară

OPINIE/ PAH, despre ultimul discurs al liderului PSD. „Nu-s tipul tău de român, Liviule!”

OPINIE/ PAH, despre o Europă cu două măsuri: „En marche!”, mă, de-aici, populiştilor!”

OPINIE/ PAH analizează „discursul fricii” al preşedintelui francez Emmanuel Macron, după protestele violente ale „Vestelor Galbene”

Google News Urmărește-ne pe Google News