:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/09/radu-umbres-1.jpg)
Periodic, vom invita personalități ale domeniilor lor, oameni uneori mai puțin cunoscuți, dar întotdeauna cu o experiență serioasă, să comenteze evenimente în derulare.
L-am rugat pe Radu Umbreș, doctor în antropologie socială la University College London, cu master în sociologie la Universitatea din Oxford, să comenteze Referendumul pentru familie, care va avea loc în weekendul următor, pe 6 și 7 octombrie.
Dincolo de șocul pe care vi-l provoacă imaginea propusă de autor ca ilustrație a articolului lui, vă invităm să citiți textul, tocmai pentru că ne este oferit de un om de știință, detașat de partizanate politice și credincios ideii că lumea progresează prin cunoaștere.
Argumentul acestui prim articol al său, vor mai fi încă două, este inedit: să nu cerem minții noastre să nu simtă emoțiile primare, dezgustul față de sexul dintre doi bărbați, de pildă, ci doar să nu ne transformăm emoțiile în decizii morale!
Omul care a făcut sex cu un pui
Un bărbat merge la supermarket, cumpăra un pui congelat cu care face sex înainte să îl gătească și să îl mănânce. A făcut el ceva rău?
Jon Haidt, profesor de psihologie a moralității la NYU, a pus această întrebare către mii de subiecți. Ce este fascinant este că foarte mulți oameni (dar nu toți și nu neapărat majoritatea) spun că „da”, însă nu pot să își explice răspunsul. Oamenii simt că este greșit fără să știe de ce. Cu toate că nu pot arăta ce principiu moral a încălcat bărbatul, reacția viscerală este atât de puternică încât duce la o judecată morală.
Există o explicație pentru acest paradox. Iată alt exemplu: acestea sunt niște prăjituri din cea mai bună ciocolată belgiană. Vreți să luați o gură?
Ca și pe mine, probabil vă încearcă un sentiment puternic de scârbă, dacă nu chiar senzația de vomă. Dar de ce? E doar ciocolată în spatele aparenței de fecale umane….
Când creierul judecă așa cum supraviețuirea l-a învățat vreme de milioane de ani
Creierul nostru a luat deja o decizie fără să mai deliberăm conștient. Evoluția naturală ne-a creat mecanisme mentale pentru evitarea surselor de contaminare cu paraziți sau substanțe toxice.
Suntem scârbiți de fecale, cadavre sau putrefacție pentru că strămoșii noștri care nu aveau aceste mecanisme și nu le-au evitat s-au îmbolnăvit și au murit fără să lase urmași genetici. Purtăm cu noi genele supraviețuitorilor pe care scârba i-a apărat de boală sau otrăvuri.
Aceste mecanisme nu sunt doar umane, fiind produse în sistemul limbic al creierului, pe care îl împărțim cu celelalte mamifere și cu alte animale. Ce exact va provoca evitarea contaminării depinde de la o specie la alta. Pentru un scarabeu, o grămadă de bălegar nu este dezgustătoare, ci o masă delicioasă.
Dezgustul e o reacție automată, pe care nu o putem controla conștient.
Chiar având informația că prăjiturile sunt din ciocolată sau că bărbatul nu a rănit pe nimeni făcând sex cu un pui, o parte a minții noastre deja a luat decizia de a cataloga gestul sau obiectul ca fiind dezgustător și deci imoral. Problema cu aceste emoții este că rolul pentru care au evoluat de-a lungul a sute de mii de ani nu este neapărat folositor în prezent sau în orice context.
De ce ne dezgustă un cuplu gay?
Zilele acestea suntem chemați să luăm o decizie politică în care aceste emoții joacă un rol crucial.
Citiți emoțiile și reacțiile celor din jur față de homosexualitate și veți găsi nenumărate exemple de aversiune viscerală. Încă nu știm de ce se provoacă acest dezgust. Poate că violarea așteptărilor noastre (cum ar fi că un bărbat să fie natural atras de o femeie și invers) semnalează o formă de pericol.
Sau poate că fiziologia actului sexual joacă un rol: de ce lesbienele provoacă mai puțin dezgust decât bărbații gay?
Dar dezgustul nu trebuie să ne impună deciziile!
Ar trebui oare să ne ascultăm emoțiile și să catalogăm ca „rău”, „imoral” sau „greșit” ceea ce ne provoacă dezgust? Din păcate, istoria omenirii este plină de momente în care reguli sociale bazate pe asemenea emoții au dus la discriminare și violență fără să aducă nici un beneficiu umanității.
În nenumărate societăți, femeile au fost considerate murdare din cauza menstruației, ducând la un statut social inferior bărbaților.
În India, ocupațiile asociate cu moarte (groparii), carne (măcelarii) sau fluide corporale (pielarii) duc la catalogarea individului ca aparținând castei celor “de neatins” a căror marginalizare legitimată religios îi împiedică să se căsătorească sau chiar să îi atingă pe cei din castele superioare.
Holocaustul s-a clădit pe imaginea evreului, a țiganului, a homosexualului sau a persoanei cu handicap ca un dezgustător „sub-om”.
Teroarea bolșevică a invocat parazitul social care „suge sângele poporului”, în timp ce Lenin vorbea de anarho-sindicalism ca de o „boală a copilăriei”. Genocidul din Ruanda a fost încurajat de lideri Hutu, care îi defineau pe Tutsi ca „gândaci” ce trebuie exterminați.
Uriașa forță a mecanismelor evoluției noastre
Când vorbim de „toleranță” sau „acceptare”, este iluzoriu să sperăm că oamenii nu vor mai simți niciodată dezgust față de comportamente sexuale sau orice alt fel de imagine ce trezește sentimente ancestrale.
Nu putem ignora emoțiile noastre, asa cum nu putem să le evităm sau să le înlocuim. Sunt parte a naturii noastre umane și vor rămâne cu noi timp de mii de ani în continuare. Ce putem însă este să nu le dăm putere asupra deciziilor morale.
Dar când vom decide cine are dreptul să se căsătorească și cine nu, vom fi oare doar sclavii emoțiilor noastre, sau vom putea să le înțelegem și să le controlăm?
Pe de o parte sunt pesimist. Forța mecanismelor mentale create de evoluție este mai adâncă decât credem și deseori funcționează în spatele conștienței noastre. Atunci când sunt murdari pe mâini sau stau într-o cameră murdară, studiile psihologice au arătat că oamenii iau decizii morale mult mai dure și mai intolerante.
Ce putem face: să ne înțelegem emoțiile
Dar pe de altă parte sunt optimist. Când începem să vorbim între noi despre ce ne provoacă dezgust și dacă există vreo altă justificare morală pentru deciziile noastre pornite din repulsie, vom fi forțați să ne confruntăm părți diferite ale minții noastre.
Din fericire, avem uneltele necesare controlării emoțiilor. Mai mult, acestea funcționează deja.
Lupta dintre repulsie și rațiune
Medicii intră în contact cu bolnavii, cu sânge și alte fluide corporale, infirmierele asigură igiena pacienților. Instalatorii ating dejecții umane, iar operatorii de pompe funebre, cadavre.
Orice dezgust ar simți aceștia (sau alții față de ei) este înfrânt de judecată și de informație. Contaminarea poate să fie prevenită de igienă, nu orice contact este dăunător sănătății sau moralității. Acum înțelegem mult mai bine ce este periculos și ce nu, și luăm decizii raționale.
Ceea ce face oamenii speciali este că sunt singura specie care poate să își analizeze aceste emoții prin prisma rațiunii.
Dacă stăm să judecăm, satisfacerea unor plăceri sexuale cu un pui mort nu face rău nimănui, așa cum prăjiturile cu aparențe dezgustătoare au același gust și valoare nutritivă precum cele cu forme apetisante.
Poate că nu ne place de acel bărbat și ciudatele lui practici sexuale, dar nu îl vom trimite la închisoare sau îl vom împiedica să cumpere pui de la supermarket. Și poate vom prefera prăjituri cu un aspect mai estetic, dar măcar nu îi vom judeca grăbit pe cei care le mănâncă.
Dezgustul poate acționa chiar împotriva intereselor noastre
La fel ca dezgustul, și rațiunea este parte a naturii noastre.
Este chiar ceea ce ne separă de celelalte animale din punct de vedere moral.
Putem să reflectăm critic asupra dezgustului nostru.
Putem chiar să ni-l înfrângem atunci când ne dăm seama că funcționează împotriva intereselor noastre, împotriva moralității și a dreptății.
Citește tot ce trebuie să știi despre REFERENDUM PENTRU FAMILIE 2018
Urmărește-ne pe 
