Amatorii de filme bune abonati la HBO vor avea placuta surpriza sa descopere ca, in decembrie, pot viziona zece pelicule premiate sau nominalizate la Oscar. Duminica, 2 decembrie, este premiera „Erin Brockovich”, cu Julia Roberts in rolul principal (Oscar pentru cea mai buna actrita), iar in data de 6 „Povestea lui Alvin Straight”, care i-a adus o nominalizare lui Richard Farnsworth, pentru cel mai bun actor. Le urmeaza „Tinerete furata” pe 9 (cu Angelina Jolie, Oscar pentru cel mai bun rol secundar), „A 16-a runda” pe 16 (cu Denzel Washington, nominalizat la cel mai bun actor), „Stare de soc” pe 18 (nominalizare la Oscar pentru cea mai buna actrita, Rosie Perez), „Soricelul familiei” pe 22 (nominalizare pentru cele mai bune efecte vizuale), „O iubire fara sfarsit” pe 23 (nominalizari la efecte vizuale si scenografie), „Parfum de cedru” pe 26 (nominalizare la cea mai buna imagine), „Sfarsitul aventurii” pe 29 (nominalizari la cea mai buna imagine si cea mai buna actrita – Julianne Moore) si „Armageddon” pe 30 (cu nominalizari la cel mai bun sunet, cele mai bune efecte sonore/vizuale si cel mai bun cantec).