ComenteazăSchimbarea vine greu. În 2010, Katheryn Bigelow devenea prima femeie din istorie care câştiga Oscarul pentru cea mai bună regie. Era deja a 82-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film. Timp de 10 ani, evenimentul nu s-a mai repetat. De altfel, până la ediţia din 2021, doar 5 femei fuseseră nominalizate în total la această categorie, de-a lungul anilor. De aceea, faptul că două regizoare, Emerald Fennell şi Chloé Zhao, se aflau între cei cinci nominalizaţi la regie a fost un eveniment istoric.
Schimbarea vine greu, dar vine, fără îndoială. Ultimii ani au adus mai multe cineaste la cârma producţiilor de film – nu doar în filmul independent, ci şi în producţii care beneficiază de bugete generoase.
În 2020, 16% dintre filmele cu cele mai mari încasări au fost regizate de femei, spune un raport al Centrului pentru Studiul Femeilor din Televiziune şi Film de la Universitatea de Stat din San Diego, citat de CNBC. Procentul crescuse semnificativ, de la 12% în 2019 şi doar 4% în 2018.
Odată cu lansarea unor blockbustere amânate de pe 2020 în 2021, proporţia a revenit la nivelul din 2019: 12%, dar chiar şi-aşa, cifrele ultimilor ani sunt optimiste faţă de cele istorice. În plus, mai multe regizoare care au regizat producţii Netflix nu apar aici, pentru că raportul se referă doar la filme lansate în cinematografe. Deci procentul nu le include pe Jane Campion, Maggie Gyllenhaal sau Rebecca Hall (regizoarea „Passing”), ale căror filme au intrat direct pe platforma de streaming.
În plus, anul acesta, toate marile studiouri de film vor lansa cel puţin câte două filme regizate de femei, ceea ce nu s-a întâmplat întotdeauna, scrie Indie Wire.
Iată doar câteva din regizoarele care fac valuri la Hollywood în prezent.
„Promising Young Women”: actriţe cu debuturi remarcabile în regie
Emerald Fennell
Oscarul pentru regie din 2021 a ajuns, în cele din urmă, la mai experimentata Zhao pentru „Nomadland”, dar realizarea lui Fennell (35 de ani) rămâne impresionantă. Nominalizarea ei a venit chiar pentru filmul de debut ca regizoare, după ce lucrase până atunci ca actriţă, cel mai cunoscut rol al său fiind Camilla Parker Bowles în serialul „The Crown”.
Printre cele mai bune filme ale anului 2020, „Promising Young Woman” este o poveste de răzbunare, spusă la jumătatea distanţei dintre satiră (comedie neagră) şi thriller.
Lungmetrajul britanicei trece fluid printre genuri şi le reinterpretează. Actriţa Carey Mulligan străluceşte aici interpretând un rol atipic ei: o femeie care nu mai trăieşte decât pentru a se răzbuna pentru violul celei mai bune prietene ale ei în facultate.
Cu un discurs improvizat, dar plin de viaţă, Fennell a acceptat anul trecut un alt Oscar, pentru cel mai bun scenariu original, după ce primise şi premiul BAFTA la aceeaşi categorie.
Natalie Morales
La fel ca Emerald Fennell, şi Natalie Morales este la origine actriţă. Şi-a început aventura în regie cu o serie de scurtmetraje, în 2014, însă anul trecut şi-a făcut debutul în lungmetraj cu două filme: „Plan B” şi „Language Lessons” (la care a scris şi scenariul, alături de Mark Duplass, cei doi fiind şi protagonişti). Ambele producţii au fost apreciate de critici, dar „Plan B” a ieşit în evidenţă drept una din comediile care au produs cele mai multe hohote de râs în 2021. Protagonistele „Plan B” sunt o adolescentă de 17 ani, care face sex pentru prima dată, neplanificat, şi cea mai bună prietenă a ei.
Cele două pornesc într-un „road trip” pentru căutarea Sfântului Graal, în acest caz, pastila de-a doua zi.
În această aventură haotică, regia lui Morales le urmăreşte pe cele două tinere actriţe (talentatele Kuhoo Verma şi Victoria Moroles, care au o bună chimie comică) cu compasiune şi înţelegere, lăsându-le spaţiul necesar să acţioneze autentic în situaţiile cu care se confruntă. Rezultatul e o comedie care găseşte, dincolo de râs, şi adevăr.
În seceta de comedii bune a ultimilor ani, Morales e un nume pe care trebuie să-l reţinem.
Justine Bateman
Tot anul trecut, şi Justine Bateman şi-a făcut debutul în regie cu filmul „Violet”, care o are drept protagonistă pe Olivia Munn. Setat în lumea rece a producţiilor de la Hollywood, „Violet” este despre comitetul de voci din capul lui Munn. Nu, nu joacă o femeie cu schizofrenie, ci o femeie cu o imagine de sine foarte proastă şi cu un bully interior puternic, personificat de vocea lui Justin Theroux (interesant cum Bateman a dat rolul unui bărbat – ca şi cum ne-ar spune că în urechea fiecărei femei nesigure e un bărbat care-i tot repetă că nu e suficient de bună).
Filmul e despre încercările lui Munn de a se opune acestei voci. Regia nu e perfectă, sunt momente când am sentimentul că Bateman nu alege cele mai interesante modalităţi pentru a spune povestea (de exemplu, scrie des pe ecran unele din gândurile toxice ale protagonistei), dar tot ea face o treabă excelentă în a ne lăsa să ascultăm dialogul interior, plin de contradicţii şi frustrant, al personajului lui Munn.
Plin de introspecţie şi curajos de sincer, „Violet” e un debut imperfect, dar promiţător.
Maggie Gyllenhaal
Când juca în serialul HBO „The Deuce”, Maggie Gyllenhaal scria „eseuri lungi” în care argumenta de ce credea că anumite scene nu ar trebui să fie tăiate la montaj, potrivit The Washington Post. Fusese mereu fascinată de procesul editării unui film sau serial, dar rareori era implicată în el ca actriţă. Căuta mai mult control creativ şi aşa a ajuns să-şi încerce talentul şi în regie. A debutat cu „The Lost Daughter”, ecranizarea unei cărţi de Elena Ferrante. Filmul, lansat chiar pe final de 2021 şi disponibil pe Netflix, propune o perspectivă foarte rar întâlnită asupra maternităţii.
În apropierea nominalizărilor la Oscar, Gyllenhaal are şanse bunicele să fie printre cei nominalizaţi la regie.
Favorite în cursa pentru Oscar
Jane Campion
Un pariu aproape sigur pentru nominalizările la Oscarul pentru regie din acest an va fi Jane Campion, pentru maniera fermă şi plină de grijă în care a spus povestea din „The Power of the Dog”.
Campion nu e nici pe departe la primul ei film, însă au trecut 12 ani între ultimul ei lungmetraj „Bright Star” şi „The Power of the Dog”.
O explorare a masculinităţii toxice într-un western crud, dar niciodată urât, acesta din urmă e o poezie cinematografică, spusă cu multă atenţie la detalii şi răbdare.
Campion ştie ce să spună şi ce să ascundă şi cum să facă absenţa şi tăcerile cel puţin la fel de importante ca aparenţele. În plus, regizoarea neozeelandeză nu şi-a pierdut deloc talentul de a scoate ce au actorii mai bun de dat, aşa cum făcuse cu Holly Hunter sau Anna Paquin în The Piano. De această dată obţine performanţe uimitoare de la Benedict Cumberbatch, într-un rol în care te face să-l deteşti, să-ţi fie teamă, dar şi să-l compătimeşti, precum şi de la Kirsten Dunst sau tânărul Kodi Smit-McPhee.
Pentru regia fascinantului western, Campion a câştigat deja un Glob de Aur, un semn încurajator şi pentru Oscaruri.
Sian Heder
În sezonul pre-Oscar a stârnit multe zvonuri pozitive şi producţia indie „CODA” a regizoarei americane Sian Heder. Ruby (17 ani) este singurul membru care poate auzi, într-o familie cu părinţi surzi, aşa că devine interpretul familiei. Problemele încep să apară după ce Ruby se alătură unui cor şi-şi descoperă talentul pentru cântat. Filmul e o dramă intimă, despre maturizare, în care Heder apasă pedalele sensibilităţii corect, ferindu-se de sentimentalitate siropoasă. Spune, astfel, o poveste în care surditatea e parte din viaţă, nu defineşte tot şi toate. Filmul a obţinut deja două nominalizări la Globurile de Aur, inclusiv pentru cea mai bună dramă a anului.
Iubite de critici
Chloé Zhao
La ediţia de anul trecut a Oscarurilor, Chloé Zhao a scris istorie, devenind prima femeie asiatică şi prima femeie de culoare care a câştigat premiul pentru cea mai bună regie – şi doar a doua femeie din istorie, după Katheryn Bigelow („The Hurt Locker”), în 2010. Pe lângă regie, pelicula „Nomadland” a primit şi Oscarul pentru cel mai bun film al anului, trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal şi încă trei nominalizări.
„Nomadland” era al treilea lungmetraj al lui Zhao, după alte două producţii indie remarcabile: „Songs my brothers taught me” (2015) şi westernul „The Rider”, care a avut premiera la Cannes în 2017.
Anul trecut, Zhao a făcut trecerea de la filmul indie spre o producţie comercială Disney, plasată în universul Marvel: „Eternals”, despre o rasă de fiinţe nemuritoare care au modelat istoria şi civilizaţia planetei.
Ava DuVernay
Pe cât este de apreciată acum în industrie, nu ai crede că Ava DuVernay nu a pus mâna pe o cameră de filmat până când a împlinit 32 de ani. Începându-şi cariera ca jurnalistă, DuVernay a făcut primul ei scurtmetraj, „Saturday Night Life”, în 2005, inspirându-se din viaţa mamei ei. În 2008, a făcut primul lungmetraj „This is the life”, tot un documentar, musai de văzut pentru fanii hip-hop.
Trei ani mai târziu, Ava debuta în ficţiune cu „I will follow”, o dramă în care o tânără îşi îngrijeşte mătuşa bolnavă terminal. Filmul, produs pe un buget de doar 50.000 de dolari, a fost lăudat chiar de celebrul critic Roger Ebert, care a spus: „e unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată despre a face pace cu moartea cuiva iubit”.
„Selma” (2014), filmul ei despre lupta pentru drepturile civile în Alabama, a fost nominalizat la Oscar, la categoria cel mai bun film şi a câştigat pentru cea mai bună coloană sonoră. Cu acelaşi lungmetraj, DuVernay a fost nominalizată pentru un Glob de Aur pentru regie. Apoi, „13th”, documentarul ei despre inegalităţile rasiale din sistemul de justiţie, a fost nominalizat la Oscar, ea fiind astfel prima femeie de culoare cu o nominalizare din partea Academiei la vreo categorie de lungmetraj.
DuVernay are în palmares şi trei nominalizări la Emmy cu miniseria „When they see us” (2019), despre adolescenţii acuzaţi pe nedrept că ar fi comis atacul din Central Park în 1989.
Anul trecut, Netflix a lansat miniseria „Colin in Black and White”, creată în colaborare de DuVernay şi fostul fotbalist NFL, Colin Kaepernick, despre copilăria acestuia, o docu-dramă experimentală, foarte bine receptată de critici. DuVernay este şi producătoarea seriei şi a regizat prima parte.
Greta Gerwig
Greta Gerwig şi-a făcut debutul în regie în 2017, după o carieră de două decenii ca actriţă în film şi televiziune. Filmul „Lady Bird”, un portret intim şi profund emoţional al adolescenţei feminine, a fost adorat de critici şi nominalizat la 5 premii Oscar, inclusiv cel mai bun film, cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu original. În 2019, i-a urmat o ecranizare a „Little Women”, proiect care a strâns 6 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu adaptat. În mod curios, Gerwig nu a fost nominalizată din nou la regie.
În prezent, regizoarea lucrează la o producţie numită „Barbie”, în care vor juca Margot Robbie şi Ryan Gosling. O păpuşă care locuieşte în „Barbieland” este dată afară pentru că nu e „suficient de perfectă” şi porneşte într-o aventură în lumea reală.
Lulu Wang
Lulu Wang a regizat mai multe scurtmetraje şi videoclipuri înainte să lanseze lungmetrajul său de debut, comedia „Posthumous”, în 2014. Aici, un artist începe să se pozeze drept propriul lui frate după ce ştirea cum că ar fi murit începe să-i facă arta respectată şi admirată. Al doilea lungmetraj al lui Wang, „The Farewell”, a debutat la festivalul Sundance în 2019 şi a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Independent Spirit Awards. În plus, filmul a adunat şi nominalizări la Globurile de Aur şi BAFTA.
Personal şi înduioşător, „The Farewell” spune povestea unei tinere chinezo-americane care călătoreşte în China după ce află că bunica ei are cancer în stadiu terminal. Tânăra acceptă foarte greu decizia familiei de a nu-i spune bunicii cât de grav e diagnosticul său. Filmul a fost unanim apreciat de critici, având un scor de 89 pe Metacritic.