Gestul care a fost privit drept o critică la adresa mamei sale, cunoscuta cântăreaţă pop Madonna, a fost făcut prin intermediul contului său de Instagram despre care se crede că aparţine adolescentului de 15 ani, Rocco postând un scurt comentariu langă o fotografie a sa, potrivit The Telegraph. Duminică dimineaţă, contul a fost schimbat într-unul privat, astfel încât numai fanii care primesc aprobare pot vedea postările sale, iar cuvintele care au stârnit comentarii au fost schimbate în Lol (prescurtarea pentru „laugh out loud” adică „râd în hohote”). Poza de profil a fost chimbată de asemenea de la fotografia cu Rocoo, la imaginea unui robot.

Un apropiat al Madonnei a povestit pentru Daily Mail: „Dacă acesta este noul său cont atunci comentarii de tipul acelora arată că se află într-o situaţie delicată şi subliniază faptul că are nevoie de sprijinul ambilor săi părinţi. Dacă este vorba de o glumă făcută de unul dintre prietenii săi arată faptul că această neînţelegere a intrat în atenţia publică. Pentru Madonna este o dovadă că relaţia lor trebuie reconsolidată cât mai curând.” Potrivit surselor, Madonna va fi prezentă în Marea Britanie, marţi, pentru a se întâlni cu fiul său după prima oară de la Crăciun.

 
 

Urmărește-ne pe Google News