Viaţa Valeriei di Monaco a luat o turnură dramatică în luna februarie, când fiul ei a început să se simtă rău. Copilul a fost transportat la spital, copilul a intrat în comă la scurt timp, iar medicii i-au spus mamei acestuia că este bolnav de epilepsie.

După două luni şi jumătate în care a stat internat în comă în România, Valeria di Monaco a decis să închirieze un avion particular şi şi-a transportat băiatul în Franţa. În mai puţin de o lună, băiatul a ieşit din comă.

„Copilul meu şi-a revenit. Leucemia a intrat în remisie. Francezii sunt foarte supăraţi şi se fac probe foarte elaborate pentru a vedea dacă copilul meu a avut leucemie sau nu. Sunt teste foarte costisitoare. Din februarie şi până acum, copilul meu nu are nicio celulă canceroasă în sânge.

În România mi s-a spus că are leucemie. Am stat în România din februarie până în urmă cu o lună, când am decis să plecăm în Franţa.  Copilul este cetăţean francez, dar face şcoala în România.

Recuperarea va dura un an. Este acolo un centru de recuperare în apă. Dacă francezii bănuiau că are leucemie, nu îi recomandau recuperarea în apă.

În România, se tratează copiii de leucemie chiar dacă nu au leucemie. Nu îl voi mai lăsa niciodată la un spital în România”, a spus Valeria di Monaco, la Kanal D.

 
 

Urmărește-ne pe Google News