”Nu mi-am dorit niciodată să fiu manager. Cu o doză de cinism, și înțelegeți-o ca pe o alegorie, eram la o școală de management, imediat după ce am ocupat această funcție, iar profesorul ne-a întrebat dacă vrem să ocolim legea. Noi i-am răspuns încântați, în gura mare: «Daaaaa!». «Atunci învățați-o!», ne-a răspuns el. Sunt legi, și sunt legi stufoase. Într-un management de calitate, autodeculpabilizarea nu are ce să caute. Este o meserie, un statut ce se bazează pe fler și intuiție, dar și pe cunoaștere științifică”, a povestit actrița pentru Revista Cariere.
Pentru a reuși, de multe ori, actrița apelat la bunul simț și la intuiția sa de gospodină pentru a lua cele mai bune decizii, mai ales că mereu și-a dorit ca Teatrul Evreiesc să fie arătos, cald și, mai ales, plin de oameni.
”A-ți forma o echipă în care ai încredere nu este suficient, așa cum nu rezolvi nimic, nici dacă dai cu pumnul în masă. Trebuie să știi să îți iei momente de relaxare. Pe lângă asta, am constatat la un moment dat că devenisem «o entitate», o formă de organizare umană organică, mereu în defensivă, care se justifică mai mult decât creează. A fost tare dureros”, a mai spus actrița.