Luna martie a fost grea pentru Corina și afaceristul Nelu Bud, care, după 19 ani de relație și un băiețel superb, Robin, au decis să se despartă. Cum era de așteptat, artista și fiul ei se pregătesc să se mute în casă nouă, o vilă amenajată după gustul excentric al Corinei.

Spre deosebire de alte cupluri care au ales să își spele rufele în public, Corina și Nelu au decis să rămână prieteni, scopul lor fiind creșterea lui Robin, care a rămas în grija cântăreței.

CORINA _ NELU BUD

Pentru confortul puștiului, vedeta s-a preocupat de găsirea unei vile spațioase, pe care o va inaugura peste câteva zile.

“Într-o săptămână mă mut într-o casă foarte frumoasă, este așa cum mi-am dorit-o. Design-ul pe care l-am ales e mai scandinav, mai spre nordic și abia aștept să îmi beau cafeaua în curte la mine dimineața și să mă bucur de căsuța mea. Are trei dormitoare, o mansardă foarte mare unde o să am spațiu de depozitare pentru toate hainele mele, că am multe, slavă Domnului, și jucăriile lui Robin care sunt o mulțime, un living foarte spațios, o bucătărie mare, 3 băi, e foarte mare și este exact atât cât avem nevoie”, a declarat, pentru Libertatea, Corina.

corina si robin

Ca să îi meargă bine, vedeta vrea să aducă un preot să facă sfeștanie în noul cămin înainte ca ea și Robin să se instaleze. “Chiar urmează să fac pasul acesta înainte să mă mut. Am trăit într-o familie cu părinți foarte credincioși, tatăl meu este în corul bisericii. Eu păstrez tradiția, îmi place să merg la biserică, la mănăstiri atunci când am timp și acolo mă regăsesc oarecum”, și-a motivat vedeta decizia.

Foto: Dumitru Angelescu/ Facebook

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI