Mamă a unui băieţel de cinci ani, pe nume Achim, Jojo va aduce pe lume, spre sfârşitul acestui an, cel de-al doilea copil. Însărcinată în patru luni, blonda a recunoscut, pe blogul ei, căa trecut şi prin stări destul de neplăcute, caracteristice primului trimestru de sarcină.
Dacă prima sarcină a fost una relativ uşoară pentru Jojo, cea de a doua a venit la pachet cu multe stări de rău. Din acest motiv, actriţa le-a şi cerut ajutorul mamelor care s-au confruntat cu arsuri şi greţuri, pe timpul sarcinii. „Primele luni au fost pline de emoţii. Acum că am intrat în al doilea trimestru pot să vă spun cu mână pe inimă că nicio sarcină nu seamănă cu alta şi de această dată am trăit fiecare clipa altfel. În primul rând am dezvoltat un miros de super eroină, aşa cum cred că li se întâmplă tuturor viitoarelor mămici. Mi-a fost greaţă mai mereu, şi dacă atunci când am fost gravidă cu Achim am lăsat de multe ori cumpărăturile în piaţă ca să alerg repede… într-un loc, acum… să spunem că nu am mai avut timp să las cumpărăturile. Cam aşa a fost până în acest moment. Cu greţuri şi multe hohote de râs după. Pentru că dacă noi gravidele nu ştim să facem haz de necaz, atunci cine? Se pare însă că uşor uşor ies din această perioadă şi mă îndrept cu paşi repezi către cea cu arsuri. (…) Merg să duc niște tratative scurte cu arsurile sau grețurile… Că poate, poate mă lasă. Orice idee despre un remediu contra grețurilor sau arsurilor e foarte bine primită. Mulțumesc!”, a scris ea, pe blog.
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Jojo a anunţat miercuri, 13 iulie, că ea şi Paul Ipate urmează să aibă o fetiţă. Actriţa mai are un copil din căsnicia anterioară, cu omul de afaceri Ionuţ Grama.