ComenteazăCei care îl descoperă pe Nicu află cu suprindere că este un artist polivalent care, când lasă chitara jos, sculptează, aruncă puțină culoare pe șevalet ori pictează spații neconvenționale- pereți ori săli gigant. Pre puțini știu că arta plastică i-a făcut viața ușoară în momentele grele când a hotărât să rămână în Occident, iar cei pe care i-a scos din țară fraudulos, în boxe audio (retrimise firmei producătoare în Germania, pentru calibrare și modificari) l-au părăsit. Și aici începe povestea neștiută a veteranului artist…
Povestea neștiută a lui Nicu Covaci.”Am reparat și motociclete”
”La începutul anilor ‘80, când am rămas singur în Germania, am cunoscut un neamț care se ocupa de reprezentanța Suzuki în Osnabruck și care mi-a dat un loc de muncă într-un atelier de reparat motociclete. Eram atât de dezamăgit, încât nu voiam să mă întorc la muzică! Mai târziu am reînceput să pictez… Mi-am amintit că am o meserie, totuși, și că nu degeaba am fost la facultate”, povestește artistul care a absolvit Arte Plastice la Timișoara, dar care a cunoscut consacrarea în afara României.
O pictură cât peretele unui bloc
La Osnabruck, unde a locuit până la sfârșitul anilor 80, au rămas expuse în exterior și interior multe lucrări ale sale, cea mai mare fiind de ”Cartea Recordurilor” (45x 6 metri), intitulată ”Gladiator 2000” și care s-a aflat expusă pe peretele sălii sporturilor din oraș.
”A fost, la ora aceea, cea mai mare lucrare pe pânză din Germania de Vest. Mi-a luat două luni și am pictat pânza pe o macara pe care tot eu o dirijam”, povestește artistul care, pentru un venit constant, a ajuns profesor la Școala de Arte din Osnabruck și așa a rămas timp de 8 ani.”Am predat pictură, am făcut tabere de creație la Marea Nordului, am avut multe expoziții și proiecte în diferite stiluri”, adaugă Nicu Covaci.
”Maică-mea și-ar fi dorit să fiu profesor de desen. Să am un post undeva aproape de Timișoara, să mă căsătoresc și să îi fac un nepot. Numai că eu am avut alte planuri”, povestește cel care, mai târziu, s-a înscris și în Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Acasă, în Spania, la Moraira, Nicu picteză mult, căci locul îl inspiră și îl încarcă cu energie. Are propriul atelier, la subsolul casei sale, propriul studio de înregistrări și un minimuzeu dedicat formației sale Phoenix.
”Cu arta plastică am scos-o cumva la capăt și acum, de fapt. În 2014 am decis că trebuie să renaștem, să luptăm până la capăt și am decis să fac albumul ”Vino, Țepeș!” A costat enorm, pentru că formația mea e împărțită în toate colțurile Europei. N-aș fi putut să susțin producția, cantonamentele de repetiții, orele de studio – am stat cu toții aproape trei luni în România să muncim: o lună la mare, o lună la Azuga și câteva săptămâni la Sinaia, izolați. Am avut câțiva oameni care au susținut acest album, dar, din păcate, discuri nu se mai vând așa că… am plătit cu picturi. Cred că au fost câteva zeci de pânze care au plătit albumul ăsta”, a mai dezvăluit Nicu Covaci.