În documentarul ITV, prinții au spus că Diana a înțeles „viața reală în afara zidurilor palatului” și i-a încurajat să fie „obraznici”. Cei doi au povestit și despre cât de mult regretă faptul că ultima conversație cu mama lor a fost un scurt apel telefonic în ziua în care a murit.

Harry și William vorbesc despre cum amintirile lor din copilărie despre mama lor  au stat alături de imaginea și influența sa globală, ca militant pentru victimele fără adăpost, victimele SIDA și interzicerea minelor.


Citește și: Povestea de dragoste dintre Dumitru Lupu și Ileana Șipoteanu. Compozitorul a murit chiar de ziua soției lui


Printesa Diana a fost ucisă într-un accident de mașină la Paris, la 31 august 1997, când prințul William avea 15 ani, iar prințul Harry, 12 ani. Prințul William a spus că dorește ca „moștenirea ei să trăiască prin munca noastră și simțim că este o modalitate adecvată de a face asta”.

Reamintind simțul umorului prințesei Diana, prințul Harry, care a mărturisit că a vrut să fie scos din linia succesorală la tron, a spus: „Mama noastră a fost un copil total. Când toată lumea îmi cere să le dau un exemplu despre cât de distractivă a fost, tot ceea ce pot auzi este râsul ei în capul meu”. El a adăugat: „Unul dintre moto-urile ei pentru mine a fost: poți fi cât de obraznic vrei tu, doar să nu te prindă. Ea a fost unul dintre cele mai neastâmpărați părinți. Venea și ne urmărea când jucam fotbal și ne ascundea dulciuri în șosete”.

Ducele de Cambridge a spus că mama sa era „foarte informală și se bucura cu adevărat de râs și distracție”. „Eram la școală și primeam câte o scrisoare de la ea. De obicei găseam câte o felicitare foarte rușinoasă, amuzantă, și înăuntru scria niște lucruri foarte frumoase. Nu îndrăzneam să o deschid în timpul orei, de teamă că unul dintre profesori sau altcineva din clasă ar fi văzut-o”, povestește William.

De asemenea, el a povestit o amintire foarte amuzată de când a venit acasă de la școală și a descoperit că mama sa le invitase în vizită la Palatul Kensington pe supermodelele Cindy Crawford, Christy Turlington și Naomi Campbell. „Eram un băiat de 12 sau 13 ani, care avea postere cu ele pe pereți. Când le-am văzut, m-am făcut tot roșu, nu știam ce să spun și cred că m-am împiedicat când încercam să urc scările. Eram complet înspăimântat”, a declarat el pentru documentarul de luni, ”Diana, mama noastră: Viața și moștenirea ei”.

Ultima convorbire cu mama lor

Ducele de Cambridge a spus că ultima conversație cu mama lor cântărește „foarte greu” în mintea sa și a avut loc în timp ce  frații se aflau în Scoția cu verișorii lor la casa reginei. „Harry și cu mine eram într-o grabă disperată să ne luăm la revedere de la ea, spunându-i „vorbim mai târziu „… dacă aș fi știut ce se va întâmpla, nu aș fi fost atât de lăsător în legătură cu asta și cu orice altceva”, a mai spus el.

Prințul William spune în interviu că își amintește care a fost ultimul lucru pe care i l-a spus mama sa, dar nu a dorit să-l dezvăluie. Prințul Harry a zis: „Am vorbit cu ea de la Paris, nu-mi amintesc cu adevărat ce am spus, tot ce-mi amintesc este, și probabil o să regret asta tot restul vieții, cât de scurt a fost acel apel telefonic.

Printul William a declarat că păstrează amintirea mamei sale vie pentru copiii lui, „vorbind constant despre bunica Diana”. „Ea ar fi fost o bunică minunată, i-ar fi plăcut enorm asta”, a spus el, după care a făcut o glumă: „Ea ar fi fost o bunică de coșmar, un coșmar absolut … Ar fi venit, probabil în timpul băii, ar fi provocat o scenă uimitoare cu spumă și apă peste tot prin baie și apoi ar fi plecat”.

Reflectând asupra perioadei petrecute alături de Diana, prințul Harry a spus: „Pentru mine și pentru William a fost pur și simplu cea mai bună mamă. A fost greu și va continua să fie greu, nu este o zi în care William și eu nu ne dorim ca ea să fie încă aici și ne întrebăm ce fel de mamă ar fi acum și ce poziție publică ar lua sau ce diferențe ar face în lume”.

Cei doi prinți au acceptat să participe la încă un documentar despre mama lor, realizat de BBC, acesta fiind ultimul în care vor mai vorbi public despre Diana. „Nu vom mai face acest lucru din nou – nu vom mai vorbi atât de deschis sau de public despre ea din nou”, a spus prințul William.


Citește și: EXCLUSIV/ Confesiunile lui Petre Roman în dosarul Mineriadei: „Am dormit în sediul Guvernului, dar nu am știut că vin minerii”


 

Urmărește-ne pe Google News