Nelu Bălășoiu este unul dintre numele importante ale muzicii populare din România. În tinerețe, artistul cucerea publicul cu melodiile sale, dar și cu duetele sale cu interpreta de muzică populară Maria Cornescu.
Ajuns la bătrânețe, Nelu Bălășoiu trăiește o adevărată dramă, fiind bolnav și uitat de lume și de familia sa. În prezent, solistul de muzică populară se află la un azil din Suceava, acolo unde, de altfel, a și fost aniversat. Nelu Bălășoiu a împlinit 70 de ani. A avut parte de o petrece foarte frumoasă.
„Astăzi artistul Nelu Bălășoiu a împlinit 70 de ani. A fost sărbătorit la azilul din Ilișești ( Suceava) unde se află de câteva luni mulțumită doamnei Viorica Munteanu care a făcut un mare bine, o faptă bună ajutându-l. Se vede ca îi este bine acolo, că este îngrijit bine.
Mă bucur că am putut ajuta și eu, mediatizând cazul marelui artist la acea vreme si astfel să se găsească un om de bine care să-i ofere tot ajutorul, neconditionat, fără să aștepte ceva în schimb. Dumnezeu lucreaza prin oameni.
În ziua de azi sunt mult prea pțtini oameni care să sară în ajutorul semenilor lor. Minunat gest de omenie, de bunătate.
La mulți ani, Nelu Bălășoiu!”, a anunțat solista de muzică populară Silvana Rîciu pe contul ei de Facebook.