Elena Ionescu trăiește de câteva zile experiența de a fi mămică. Artista a devenit mămică pentru prima oară vineri, 3 august 2018. Solista, care este căsătorită cu Dragoș Stanciu, a adus pe lume un băiețel.
Despre cum s-a schimbat viața sa de când are un copil, dar și despre cine o ajută cu bebelușul a făcut Elena Ionescu declarații în cadrul unui interviu pentru dcnews.ro.
„A fost ceva mai greu pentru faptul că dacă până atunci în spital fusesem ajutată de toate asistentele, acum eu trebuia să fac totul și oricât de entuziasmată ai fi nu ai cum să nu întâmpini greutăți. Sper să fie mai bine de aici înainte!”, a afirmat Elena Ionescu.
„E cuminte, a dormit pe reprize, unele mai scurte, altele mai lungi, încă nu mi-am dat seama exact de programul lui pentru că suntem la început. Acum încep să îl cunosc și să realizez ce îi face mai bine și câtă atenție trebuie să îi atribui”, a mai spus artista.
Cântăreața a dezvăluit că primește ajutor din partea familie ei, dar și a partenerului ei de viață.
„Mă ajută părinții, soțul meu, familia lui, fiecare cu ce poate în posibilitatea timpului pe care îl au pentru că ei muncesc și evident că nu vor fi non stop lângă noi!”, a încheiat Elena Ionescu.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!