Anda Călin și Liviu Vârciu s-au despărțit în urmă cu câteva luni, dar, cu toate acestea, ambii se ocupă de creșterea fiicei lor, acum în vârstă de un an și două luni. Bruneta a trecut deja de stadiul de mamă panicoasă, care se speria din orice. În schimb, tatăl micuței nu a depășit încă această barieră.
„Eu am fost panicată doar în timpul sarcinii. Odată ce am văzut că e sănătoasă, mi-a trecut. Nu mă mai sperii și o las să pună mâna pe ce apucă, să bage în gură diverse obiecte, să intre în contact cu ceilalți copii. Tatăl ei e un pic mai panicos, dar e normal, așa sunt bărbații”, a declarat Anda Călin pentru Libertatea.
Coprezentatoarea de la „Star Matinal” îi impune însă fiicei sale anumite restricții alimentare:
„Când ai copil, stai destul în bucătărie. Are trei mese, în fiecare zi îi dau altceva. La vârsta asta știe ce-i place și ce nu. Trage însă spre lucrurile care nu sunt bune, ar vrea cartofi prăjiți, crenvurști. Dar nu-i dau. O văd cum se schimbă la față. Când mă duc cu pilaful sau piureul, strâmbă din nas. Mă mai joc cu ea, îi dau câte o linguriță și o mai păcălesc”.
Are voie doar 10 minute la televizor
Anastasia Maria stă aproape non-stop cu mama ei, dar își vede și tatăl, atunci când acesta dorește și timpul îi permite.
„Stă mai mult la mine, dar când vrea să o vadă, mă duc cu fetița la el. Sau când mai am nevoie, o mai ține el. Ne înțelegem când e vorba de copil”, a spus aceasta.
Micuța e un copil cuminte, care nu le dă bătăi de cap părinților. Anda este însă strictă cu privitul fiicei sale la televizor:
„Se joacă singură, se uită la desene. Nu prea sunt de acord cu televizorul și cu telefonul. O las zece minute pe zi și e foarte fascinată de tot ce se întâmplă, de tot ce vede. Încearcă să imite”.
Citește și:
VIDEO/ Adelina Pestrițu, nevoită să apeleze la sertarul cu dulciuri. „Mi-a scăzut glicemia”