După 10 ani în care au făcut naveta Bucureşti – Cluj-Napoca, actriţa şi soţul ei au hotărât să îşi salveze căsnicia, mai ales că au şi o fetiţă. Au depus “armele” şi au decis să ia totul de la zero. Efortul lor a avut efecte, se pare, doar asupra copilului. Momentan. “Merge bine, încercăm să reparăm ce e de reparat, suntem amândoi la fel de ocupaţi ca înainte, plecăm dimineaţa, venim seara, ne întâlnim la cină, vorbim la fel de mult la telefon ca înainte, practic nu s-au schimbat foarte multe”, ne-a declarat actriţa, dând primul semn că problemele nu au fost rezolvate… din lipsă de timp. Imediat, vine al doilea: “Carla e mult mai fericită că ne are în weekend pe amândoi, că ne trezeşte pe amândoi dimineaţa, prima fericită este Carla”. Dar ei? Nici perspectivele nu sunt aceleaşi – al treilea semn…

Ea vrea copii, el – linişte

“La mărirea familiei mă gândesc eu de mult, acum să vedem ce facem, nu mai zic hop până nu sar. Nu îmi mai fac planuri dinainte. El îşi doreşte linişte deocamdată, să ne împăcăm, să fie totul ok în casă, să fim fericiti, să ne regăsim echilibrul de odinioară. Suntem amândoi oameni de carieră şi un pic am abandonat cuplul în favoarea persoanei, am devenit un pic egoişti”, ne-a spus blonda, recunoscând cu o sinceritate debordantă să situaţia nu e deloc roz. În plus, Paula susţine franc faptul că gestul soţului de a se muta la Bucureşti, admirabil de altfel, a fost un ultimatum… Şi cu asta, avem cel de-al patrulea indiciu. Important însă este faptul că cei doi nu au abandonat lupta.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI