Cântărețul de muzică populară Aurelian Preda a murit la vârsta de 41 de ani. Interpretul suferea de mai mulți ani de cancer, iar pe 27 septembrie 2016 a pierdut lupta cu boala. Acesta era internat la o clinică din străinătate.

7 luni de la moartea lui Aurelian Preda. „Tati, îmi este foarte dor de tine”

La 7 luni de la dispariția interpretului de muzică populară, fiica sa, Anamaria Rosa, a transmis un mesaj dureros.

„Astăzi, 27 aprilie 2017, tatăl meu a împlinit 7 luni de când a plecat într-un loc mai bun, lângă Dumnezeu …7 luni de când este un înger, îngerașul meu păzitor

Tati, îmi este foarte dor de tine .. de clipele minunate petrecute împreună, de momentele în care îmi arătai că ești cel mai bun tătic, de sfaturile și cuvintele ce o să-mi rămână imprimate toată viața în suflet și minte. Îmi doresc din suflet să te bucuri de ceea ce fac în urmă ta și de promisiunile pe care le urmez. Dacă aș putea să fac ceva să te văd măcar o clipă aș face, dar știu că lângă Doamne-Doamne nu suferi, ești liniștit și ai grijă de noi toți ce te iubim!

Te iubesc enorm și o să îți mulțumesc toată viață mea prin fapte și vorbe pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine, pentru tot ceea ce faci și vei face în continuare, chiar și după moartea trupească!

Dumnezeu să te odihnească în pace, îngerul meu bun!”, a scris fiica lui, care este îndrăgostită, pe o rețea de socializare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News