Conceput ca un festival deschis cinematografului de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente şi promovează tineri realizatori de film, cea de-a XVII-a ediţie va cuprinde: competiţia oficială de lungmetraj, secţiunea Panorama, Focus: Grecia, „100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României“ – secţiune organizată cu sprijinul Casei Regale, şi un program special Spania, pentru a marca 140 ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, se arată în comunicat.

Programul festivalului, conceput de Mirona Radu, noul manager de program al festivalului, va conţine, pe lângă proiecţiile şi discuţii cu invitaţii speciali, o serie de masterclassuri.

Vedem filme bune, socializăm și suntem din nou față în față. Acest lucru mă bucură enorm

Dana Dimitriu-Chelba, inițiatoarea și directorul Bucharest International Film Festival:

La ediţiile anterioare ale festivalului au fost invitaţi, între alţii, Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovsky, Amos Gitai, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu, Franco Nero şi Vanessa Redgrave.

Pentru cea de-a XVII-a ediţie, festivalul va organiza atât proiecţii în săli, cât şi în aer liber, respectând toate măsurile de protecţie sanitară şi normele prevăzute de contextul epidemiologic actual.

 
 

Urmărește-ne pe Google News