Daniel Buzdugan, celebrul prezentator de la Radio ZU, a fost teribil de impresionat de un incident recent al cărui protagonişti au fost un copil de un an şi jumătate şi un câine maidanez.
Incidentul care l-a determinat pe Buzdu să ia o poziţie fermă şi radicală cu privire la câinii fără stăpân este următorul:
„Un copil de un an şi jumătate a fost muşcat de cap de un maidanez. Copilul era cu mama sa, pe stradă, când un câine vagabond l-a atacat din senin. Femeia tocmai îl dăduse jos din căruţ pe copil, când un câine al străzii s-a repezit la el şi l-a muşcat de cap. Mama copilului a reuşit să-l scoată repede pe micuţ din colţii câinelui şi a chemat ambulanţa. Medicii au constatat că victima are o ureche perforată şi răni în cap”.
Situaţia care era cât pe ce să se transforme într-o nouă tragedie l-a făcut pe Daniel Buzdugan să exclame: E DEJA PREA MULT!!! CAINII TREBUIE SA DISPARA DE PE STRAZI! E O PROBLEMA DE EV MEDIU TIMPURIU!!!”
Aşa cum era de aşteptat, poziţia lui a stârnit o serie de comentarii negative din partea iubitorilor de animale care l-au acuzat de barbarism. Însă şi aceştia au primit un răspuns din partea lui Buzdugan:
Unii, daca n-ar fi prosti, ar fi destepti:))))) am spus clar ca nu este normal ca sa avem caini lasati liberi pe strazi si in al doilea rand ca nu sunt pentru barbarii asupra cateilor! Dar e mai importanta viata copiilor si integritatea fizica a oamenilor decat libertatea cainilor de pe strazi!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News