Vor fi audiaţi toţi din studio

Presat de datoria de aproape 40.000 de euro (onorarii neachitate în urma unor concerte) invocată de Alexandra şi măcinat de gândul că un coleg de studio trăieşte o poveste de amor cu iubita sa, Marcel Prodan a cedat nervos. A stâlcit-o în bătaie pe cântăreaţă, care a ajuns la spital cu un ochi aproape închis din cauza loviturilor, dar şi cu multe răni pe corp.
A urmat apoi o săptămână grea pentru Alexandra Stan care, de la acuze dure aduse bătăuşului, a schimbat registrul, mânată probabil de remuşcările din spatele poveştii de dragoste despre care vorbesc apropiaţii săi şi, surprinzător, a lăsat să se înţeleagă că-l iartă pe Prodan.
În perioada care va urma, toţi cei care lucrează la studioul respectiv, oameni care au avut şi au legătură cu cei doi, vor fi citaţi pentru a fi audiaţi. Avocatul vedetei a cerut să fie verificate şi anumite înscrisuri. După mai multe zile petrecute pe patul de spital, Alexandra a fost externată ieri după- amiază. Părinţii ei au fost cei care au venit să o ia acasă.

Pe numele lui Prodan va fi emisă o altă citaţie

Marcel Prodan ar fi trebuit să se prezinte joi la Poliţie pentru a fi audiat. Pe numele său a fost emisă o citaţie, pe care un poliţist a încercat să i-o înmâneze personal la domiciliul său, dar nu l-a găsit acasă. “În câteva zile vom emite o altă citaţie dacă el nu se va prezenta la audieri. Îl vom căuta şi la studioul său din Constanţa, dar şi la alte adrese. Nu e dat în urmărire, nu e o persoană căutată. E doar citat în dosarul de şantaj şi are obligaţia să se prezinte pentru lămuriri”, ne-au declarat surse din Poliţie. Ieri, câţiva cititori ne-au spus că l-au văzut pe Prodan bălăcindu- se în mare, în zona hotelului Aurora. Conform acestora, impresarul ar fi făcut baie cu un tricou roşu pe el!

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

«Mă duc acasă să mă relaxez»

Ieri, la prânz, Alexandra a fost externată. “Sunt bine, sunt puţin slăbită de la analize, dar sunt bine. Mă duc acasă la ai mei, să mă relaxez câteva zile. După aceea trebuie să mă apuc de treabă, să-mi continui cariera muzicală. Nu ştiu dacă va trebui să renunţ la piesele mele. Oricum, eu sunt pregătită să o iau de la zero. Voi avea avocatul alături de mine, pentru a nu fi înşelată la contracte. Nu m-a căutat Marcel, nu m-a ameninţat. Tot ce ţine de el nu mă mai interesează. Nu mi-e teamă de momentul când mă voi întâlni cu el. Ce poate să facă? Să mă mai bată o dată? Oricum nu voi fi singură. Nu mă tem pentru siguranţa mea, pentru că există legi în ţara asta”, a declarat Alexandra la Kanal D.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI