Teo Trandafir a reprezentat una dintre cele mai importante figuri din peisajul audiovizualului romanesc. Comparată de mulţi cu Oprah Winfrey, apreciată pentru originalitatea şi umorul ei, Teo a înregistrat audienţe-record până acum doi ani. De atunci,
succesul ei la public a început să scadă, iar acum a ajuns şomeră. Cu toate acestea, Teo a reuşit să strângă o adevărată avere din prestaţia ei pe micul ecran, câştigând în ultimii 14 ani mai mult decât obţine un om obişnuit într-o viaţă întreagă.

Cei mai mulţi bani i-a primit din contractul cu PRO TV

Teo şi-a început cariera în 1991, iar până în 1993 a fost realizator de programe de ştiri la Radio Fun Bucureşti. Apoi, timp de un an a lucrat la Radio PRO FM, ca redactor de ştiri şi realizator-prezentator la emisiunea „Ron­dul de dimineaţă”. A­­nul 1994 a marcat de­butul ei în televiziune, la Tele 7abc rea­­li­zând îm­preună cu Mir­cea Badea, matinalul „Bună dimi­neaţa, Româ­nia!”. Pe vremea aceea era plătită prost, cu aproximativ 200 de dolari pe lună, şi nici pe aceştia nu-i lua la timp. Din 1997, timp de trei ani, a lucrat la Antena 1, unde a făcut, tot alături de Mircea Badea, două programe: „Diminea­ţa de­vreme” şi „Teo şi Mir­cea show”. Aproximativ 3.000 de euro avea salariul. Apo­geul carierei vedetei a fost însă perioada în care a lucrat la PRO TV, între anii 2001-2007. Ca o ade­vă­rată regină a audienţei, Teo primea din partea trustului de pe Pache Proto­popescu aproximativ 25.000 de euro lunar, însă băga în buzunarul PRO TV de zece ori mai mult din publicitate.

Plecarea la Ro­mantica, în 2007, a fost o adevărată lovitură pe piaţa media. Ea a primit pentru funcţia de director al postului un salariu de 40.000 de euro lunar şi o primă de instalare uriaşă, de 600.000 de euro.

După mai puţin de un an, Teo pă­răsea poziţia de şef de la Ro­mantica pentru a se de­dica din nou unui show de televiziune. A ajuns la Prima TV, care i-a oferit un contract ceva mai modest, de 10.000 de euro pe lună.

Cum Teo Trandafir nu a reuşit să facă o audienţă care să-i mul­ţumească pe noii ei şefi, vedeta a fost pusă pe liber, de­venind astfel, la 40 de ani, şomer de lux, cu câteva mi­lioane bune în conturile bancare.

Va merge la Antena 2?

Şansele pentru ca Teo să-şi găsească o nouă televiziune unde să facă un show sunt din ce în ce mai puţine. Astfel, Kanal D a comunicat că nu are nici un proiect care să o implice pe vedetă, iar Pro TV a refuzat să o reprimeas­că în rândurile sale. Singurele variante ar mai fi Antena 2, locul unde Mircea Badea a anunţat acum două zile că „s-ar putea să aveţi o surpriză” şi Romantica, unde e foarte bună prietenă cu bossul Sorin Enache.

Cât a primit Teo

1994 – 1997 – Tele 7abc 5.000 euro
1997 – 2001 –
Antena 1 145.000 euro
2001 – 2007 –
PRO TV 1.800.000 euro
2007 –
Romantica 1.000.000 euro
2008 –
Prima TV 120.000 euro
Total: 3.070.000 euro

 
 

Urmărește-ne pe Google News