Justin Timberlake n-a mai stat pe gânduri. Superstarul american a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, actriţa Jessica Biel, în timpul călătoriei din Italia, acolo unde cei doi au participat la nunta lui Beverly Mitchell, fosta colegă a Jessicăi din serialul „Al şaptelea cer”.
Jessica a spus „DA” imediat, iar cei doi urmează să facă nunta în viitorul an. „Justin este foarte fericit. S-a maturizat mult în ultima perioadă şi a decis că este timpul să se aşeze la casa sa”, a explicat un prieten al celor doi pentru People.
Timberlake a mai fost cuplat cu Britney Spears şi cu Cameron Diaz.