Concurenți dornici să demonstreze că au reușit să învingă
problemele prin care au trecut prin viață vor veni în fața juraților și vor da
tot ce au mai bun pentru a primi ”DA”-urile mult visate.

 ”Deși nu ai studii,
am avut senzația că am avut un profesionist în fața mea”, va spune Mihai Petre
după ce va asculta vocea unui concurent.

Talentul copiilor va duce din nou talentul la cel mai înalt
rang, iar un puști de doar 13 ani va reuși să îi impresioneze pe jurați prin
pasiunea și dăruirea lui pentru muzică.

„Eu trăiesc ceea ce cânt”. La finalul unui număr care îi va ridica pe toți în picioare, copilul va face o dezvăluire surprinzătoare: ”Mă pregătesc pentru doctorat, deja. Peste un an pot da doctoratul, la Viena. Voi fi doctor în muzică la doar 14 ani”.

Andi Moisescu va fi impresionat de concurenții care vor prezenta momente speciale care ascund povești impresionante de viață

 ”Ți-ai găsit drumul,
fără doar și poate” îi va spune unei concurente care va declara că s-a simțit
mereu diferită, iar unui tânăr care își dorește să câștige premiul cel mare
pentru a mulțumi familiei lui pentru susținere îi va face o declarație
emoționantă: ”Excepțional, m-a făcut să simt nevoia să mă ridic în picioare”.

Valentin Luca, fost finalist Românii au talent, revine în
emisiune, de această dată în postura de susținător. El va trăi emoția din
public, de unde va urmări un moment de ”flair bartending” oferit de o
concurentă revenită din Italia pentru a-și demonstra abilitățile. Ce vor crede
jurații și ce îl va face pe Smiley să spună despre el și Pavel că ”nimeni nu
are grijă de noi”, aflăm vineri seara.

Tot în această ediție, doamnele vor avea parte de un moment
special! O trupă de băieți, formată în urmă cu doar 2 luni, va urca pe scenă și
va oferi un dans de neuitat: ”Nu facem streaptease, rămânem în boxeri și bocanci”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News