De cum intri în catedrala Ta Pinu, ești întâmpinat de mărturiile aduse de pelerinii care s-au rugat la Altarul Fecioarei Maria și ale căror dorințe s-au îndeplinit, așa că inevitabil crezi în toate poveștile legate de această biserică făcătoare de minuni.

„Am fost la această biserică incredibilă. Din auzite zici că nu e adevărat, dar când te duci acolo simți o energie pozitivă extraordinară. Era și o slujbă chiar atunci când am ajuns noi și era foarte frumos. Chiar dacă dacă nu înțelegeam mare lucru, atmosfera și emoția erau copleșitoare. Iar când vezi pereții cu mărturiile celor care au reușit, cărora li s-au îndeplinit aceste dorințe arzătoare, care nu erau dintre cele materiale, erau dorințe grele de viață, de copii, de facultate, e copleșitor”, ne-a povestit Cristina Cioran la scurt timp de la întoarcerea din Malta.

Își dorește copii, nu și nuntă

Chiar dacă a declarat în repetate rânduri că-și dorește un copil cu Traian Văduva, bărbatul pe care-l iubește de opt ani deja, Cristina Cioran nu a făcut încă pasul cel mare. Profitând de faptul că a vizitat și că s-a rugat la biserica unde multe femei i-au cerut Fecioarei Maria să le binecuvânteze cu un copil, actrița și-a spus una dintre marile ei dorințe. Și, da, deși n-a mai vorbit despre acest subiect în ultima vreme, Cristina a recunoscut faptul că-și dorește să devină mamă: „Am completat la Ta Pinu aproape tot ce era pe acatistul ăla. Am bifat toate căsuțele. Pentru cei de acasă trebuie să explic că există niște acatiste care au preselectate niște chestii și tu le bifezi: de copii, de sănătate, de viață, să te înțelegi mai bine cu partenerul, soțul etc. Aproape pe toate le-am bifat. Am zis că măcar una din ele dacă s-ar îndeplini ce bine ar fi”, ne-a mai povestit Cristina Cioran, care însă nu s-a rugat și pentru a deveni doamna Văduva, mărturisind că, după 8 ani de relație, actul de căsătorie nu mai reprezintă un scop în povestea lor de dragoste.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

VIDEO: Grigore Alexandru

 
 

Urmărește-ne pe Google News