Astăzi, emoțiile ating din nou cote înalte pentru 12 concurenți care vor încerca să le demonstreze celor de acasă că merită calificarea în marea finală, de săptămâna viitoare. În doar câteva ore, dintre cei 12 eroi ai serii, doar 5 se vor califica direct în marea finală de pe 12 mai. Apoi, la finalul ediției, cei patru jurați vor alege unul dintre cei care nu au fost votați de public și îi vor oferi un wild card. Acesta va completa tabloul marii finale, care va cuprinde 11 concurenți.

De la 20.30 pe scenă vor urca ultimii semifinaliști ai sezonului, iar aceștia sunt: Carina Veghiu, Denisia Sănduleac, Eduard Dragu, Garry Cozma, Katrinel Prisacaru, Marco Cristoferi, Olya & Valera, Ramadhani Brothers, Sandip Brahamin, Sara Piliego, Ștefan Popescu și Taheira Sașa.

Până la semifinala din această seară, concurenții au dezvăluit de ce merită să se califice în marea finală „Românii au talent” 2023.

Ștefan Popescu (cântăreț cu mare experiență în muzică, pasionat de blues) – „Pe mine mă interesează să fac un moment frumos, strălucitor, care să rămână în urmă. Dacă ei vor decide să mă și voteze, este un plus, o mare bucurie”.

Denisia Sănduleac (o tânără pasionată de folclor și emoția muzicii populare) – „Aș vrea să știu că le-a plăcut, să le simt susținerea. M-aș bucura foarte tare să știu că munca mea a ajuns la sufletul lor”.

Eduard Dragu (un tânăr special, pasionat de pian) – „Aș vrea să-mi pot duce povestea mai departe și să vă demonstrez cât pot cânta, așa că sper să pot ajunge în marea finală”.

Sandip Brahamin (din India, a devenit viral prin dansul executat în repetiții. I-a făcut pe jurați să-i promită că-l vor califica în semifinale) – „O să dau tot ce am mai bun, iar dacă oamenii mă iubesc, m-aș bucura să mă voteze și să mă ajute să ajung în marea finală”.

Taheira Sașa (pasionată de circ, și-a dedicat copilăria acestei pasiuni, a primit butonul auriu de la Dragoș Bucur) – „Aș vrea să-mi ofer șansa să le pot arăta că eu pot și mai mult! Așa că sper să ajung în marea finală”.

Sara Piliego (dansatoare, a primit și ea buton auriu în preselecții pentru momentul oferit) – „M-aș bucura ca oamenii să mă voteze pentru a putea să le arăt ce moment am pregătit pentru marea finală”.

Carina Veghiu (tânără interpretă, a primit butonul auriu pentru ceea ce a cântat) – „Cred că oamenii ar trebui să mă voteze deoarce am muncit foarte mult la acest moment. Este o seară importantă și îmi place mult cum arată ceea ce am pregătit și asta sper să ajungă la toți cei care ne vor urmări”.

Marco Cristoferi (butonul auriu al Andrei, un dansator cu o poveste de viață foarte puternică, a impresionat prin mișcările sale intense) – „Văd mulți oameni talentați în jurul meu și toți merită să câștige. Vreau să pot construi o școală și să pot schimba lumea și oamenii. Așa că mi-ar plăcea ca oamenii să mă susțină și să mă ajute să merg cât mai departe”.

Olya și Valera (direct din Ucraina, cei doi copii pregătesc momente incredibile care arată maturitatea lor) – „Am muncit foarte mult, mai avem multe de arătat și am fi tare fericiți dacă oamenii ne-ar vota”.

Katrinel Prisacaru (un copil cu o poveste de viață dură, dar pasionată de muzică) – „Îmi doresc să ajung cât mai sus deoarece iubesc ceea ce fac și sper să mă voteze și să-mi fie aproape”.

Garry Cozma (un magician de peste Prut care a demonstrat că poate oferi super momente pe scenă) – „Pentru că magia adevărată trebuie să triumfe pe scena de la Românii au talent”.

Ramadhani Brothers (poate unii dintre cei mai surprinzători concurenți prin intensitatea momentelor oferite pe scenă) – „Cred că vor vedea ceva incredibil din partea noastră, așa că ar trebui să ne voteze. Iubirea pe care le-o oferim, calitatea momentului și faptul că avem un show cum nu s-a mai văzut până acum”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News