Dacă în prima apariţie acesta a impresionat publicul şi juriul prin vocea sa şi a făcut-o pe Andreea să lacrimeze de emoţie, gorjenii speră că va impresiona şi a doua oară audienţa cu vocea lui, în semifinala „Românii au Talent”. BACIO pe numele său adevărat Mihai Vulpe, îl imită foarte bine pe Elvis Presley, dar acesta are şi compoziţiile lui proprii avînd în repertoriul său melodii din epoca rock’n’rolului, piese country, pop sau melodii greceşti.
Mihai Vulpe a debutat cu piesa „Iluzia ta” în Timişoara, piesă pe care a cântat-o în duet cu Oana, membra trupei GENIUS. Alături de piesa „Iluzia ta”, Bacio are şi alte compoziţii proprii de o mare încărcătură emoţională cum ar fi piesele: „Mai stai doar o noapte”, „Singur singur” sau „Cerşetorul”.
Pentru videoclipul piesei „Mai stai doar o noapte”, Mihai Vulpe a filmat o frumoasă poveste de dragoste cu ştirista de la Antena 1, Octavia Geamănu.