Cazul a generat reacții puternice și a atras atenția publicului, mai ales datorită numelor mari implicate și a tacticilor juridice controversate utilizate de echipa apărării lui Jay-Z, pe numele lui real Shawn Carter.

Pe 26 decembrie 2024, judecătoarea Analisa Torres a emis o hotărâre care acordă anonimat femeii ce susține că a fost victima lui Jay-Z. Cunoscută sub pseudonimul Jane Doe, aceasta a afirmat că în 2000, pe când avea doar 13 ani, a fost drogată și abuzată de Jay-Z și de Sean Combs, cunoscut publicului larg drept P. Diddy sau Puff Daddy. Judecătoarea a criticat sever strategia avocatului lui Jay-Z, Alex Spiro, descriind-o ca fiind combativă și plină de atacuri la persoană.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

„Depunerea de moțiuni repetate care conțin limbaj instigator și atacuri la persoană este o risipă a resurselor judiciare”, a afirmat Analisa Torres în documentul oficial. Judecătoarea a subliniat că instanța nu va accelera procesul doar pentru a satisface cererile apărării.

Decizia reprezintă un pas important în protejarea identității reclamantei, subliniind că acuzațiile sunt tratate cu seriozitate de către sistemul judiciar.

Agresiunea a avut loc după MTV Video Music Awards

Potrivit plângerii femeii, incidentul a avut loc la o petrecere organizată după gala MTV Video Music Awards din anul 2000. Reclamanta susține că a fost ademenită la eveniment de un „șofer de limuzină” care pretindea că lucra pentru P. Diddy. La petrecere, aceasta ar fi fost forțată să semneze un acord de confidențialitate, după care i s-a oferit o băutură în care ar fi fost puse droguri, fără ca ea să știe. Shawn Carter și Sean Combs ar fi comis violul în prezența unei celebrități feminine, care ar fi fost martoră.

Jay-Z a respins acuzațiile, numindu-le nefondate și acuzându-l pe avocatul reclamantei, Tony Buzbee, de extorcare. „Nu am nicio idee cum cineva poate deveni un om atât de deplorabil, domnule Buzbee, dar vă asigur că am mai văzut astfel de oameni”, a declarat rapperul într-un comunicat public.

De partea cealaltă, Tony Buzbee susține că a lui clientă a cerut doar o mediere confidențială și nu o compensație financiară. Avocatul a declarat că tacticile lui Jay-Z nu au făcut altceva decât să convingă victima să meargă în instanță.

Puff Daddy e deja în arest

P. Diddy, acuzat și el în acest caz, este deja într-o situație juridică delicată. El este în prezent în arest fără cauțiune, fiind acuzat de trafic de persoane și viol. Potrivit lui Tony Buzbee, peste 150 de persoane au venit cu acuzații împotriva lui Sean Combs, iar procesul acestuia este programat pentru luna mai a anului 2025.

Apărătorii lui Puff Daddy au respins toate acuzațiile, calificându-le drept „publicitate rușinoasă”, menită să obțină bani de la celebrități.

Avocatul reclamantei, Tony Buzbee, este și el subiectul unui scandal. Un proces separat intentat împotriva sa într-o instanță din Manhattan include acuzații de agresiune sexuală și transmiterea deliberată a unei boli cu transmitere sexuală. Tony Buzbee a negat toate acuzațiile, dar situația complică imaginea generală a cazului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News