Declinul lui a început cu câteva cuvinte

John Galliano este considerat şi în prezent unul dintre cei mai talentaţi şi creativi designeri ai tuturor timpurilor. Show-rile sale de modă, atât pentru brandul care îi poartă numele, cât şi pentru Dior, erau celebre pentru frumuseţea lor teatrală, fiind ele însele o poveste în sine.

În februarie 2011, designerul John Galliano, pe atunci director de creaţie al casei Dior, a strigat „Îl iubesc pe Hitler!”, pe când se afla în barul La Perle, din Paris. Afirmaţia lui a provocat o reacţie negativă din partea unei doamne de la o masă alăturată. Iar pentru că aceasta a încercat să-l tempereze, creatorul a izbucnit şi mai tare: „Oamenii ca tine ar trebui să fie morţi. Mamele voastre, strămoşii voştri, toţi ar fi trebuit să fie gazaţi”.
Afirmaţiile lui, care au stârnit un adevărat val de reacţii negative în presa din toată lumea şi în rândul unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, au dus la înlăturarea din funcţia de director de creaţie al casei Dior. Printre cei care şi-au exprimat totala dezaprobare în legătură cu afirmaţiile lui Galliano a fost şi actriţa Natalie Portman, care are origini evreieşti.

După concedierea de la Dior, celebrul designer britanic a anunţat că s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, întrucât în perioada în care s-a produs acel incident se confrunta cu o dependenţă acută de medicamente eliberabile pe bază de reţetă şi de alcool.

 
 

Urmărește-ne pe Google News