La zece ani de când a regizat “Modigliani”, care a avut mai mulţi actori români în distribuţie, Mick Davis a luat o decizie radicală privind viaţa şi cariera lui. Scoţianul, care a cochetat o perioadă şi cu vedetele de la Hollywood, s-a mutat în România şi lucrează în prezent la Teatrul Metropolis.
Bărbatul despre care s-a spus, în trecut, că a avut o relaţie cu Ilinca Vandici, tocmai în America, şi cel care totodată a fost surprins la o oră târzie la un hotel de lux din Capitală, în compania Monicăi Gabor, pe atunci Columbeanu, va spune adio burlăciei.
Locuiesc împreună, la Bucureşti
Iar cea care i-a pus capac este tot o româncă, actriţă de profesie, Ana Adelaida Perjoiu. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu mai bine de un an prin intermediul Ritei Mureşan, care îi invitase pe amândoi la cină. Drumurile lor s-au separat însă atunci, Mick fiind nevoit să se întoarcă în America.
În perioada în care au stat despărţiţi, cei doi au ţinut zilnic legătura, prin telefon. Bruneta şi regizorul scoţian locuiesc deja împreună, întrun apartament din Capitală şi urmează să-şi oficializeze relaţia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News