Reputatul actor de comedie Nae Lăzărescu a format un cuplu de senzaţie pe scenă alături de colegul şi prietenul său, Vasile Muraru. Cei doi au descreţit frunţile a milioane de români cu cupletele lor.
Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru se înţelegeau de minune pe scenă şi nu numai. Regretatul actor a vorbit, într-un interviu pentru www.punkt.md, despre relaţia pe care o avea cu Vasile Muraru.
„În general, noi împărţim frăţeste şi poantele, şi glumele, aşa că nimeni nu se subordonează în cuplul nostru de creaţie.
Sigur, aş putea să mă dau tare, pentru că am o experienţă mai mare, dar şmecherul de Vasile îmi dă întotdeauna senzaţia că ultimul cuvânt îmi aparţine.
La modul real însă, ne consultăm obligatoriu. De 40 de ani sunt numai la Tănase. Când ne-am cuplat, hmmm, Muraru făcuse vreo 40 de filme, are experienţă cinematografică, dar la revistă eu sunt mai „învechit””, a afirmat Nae Lăzărescu.
Întrebat dacă nu a vrut vreodată să „divorţeze” de vasile Muraru, el a răspuns:
„Păi, suntem două zodii care se bat cap în cap. El este, cum îi spune, ptiu, Scorpion, ăştia sunt tot timpul cu capsa pusă. Echilibrul vine de la mine, pentru că sunt Vărsator şi mai strecor câte un compromis”.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News