UPDATE: Chinmay Prabhu este concurentul venit din India care i-a uimit pe jurați. Acesta a rezolvat un cub rubic într-un mod riscant.

Și de această dată, momentele îi vor surprinde, emoționa sau lăsa fără cuvinte: „Nu am crezut că e posibilă acea mișcare”, va spune Andra.

Ediția va aduce în fața telespectatorilor copii care au
muncit foarte mult și care își doresc să convingă publicul că ei sunt viitorul.

„De la 2 ani am început antrenamentele, am venit să arăt lumii ce pot eu”, va spune o puștoaică de 11 ani înainte a de urca pe scenă. Ce momente au pregătit și cine-l va face pe Florin Călinescu să spună: „Îți doresc să fii un Harry Potter al muzicii”, descoperim în ediția de vineri seară.

Talentele surprinzătoare vor fi și de această dată la
putere! Un concurent pasionat de construirea rachetelor le prezintă juraților
cum arată racheta care a mers pe lună în 1969, iar altul va veni din India
pentru a încerca să rezolve 7 cuburi rubice în timp ce se află sub apă.

Seara va fi completată de alte momente spectaculoase care-i
vor impresiona și pe cei doi prezentatori și-i vor face să urce pe scenă pentru
a-și arăta aprecierea.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News