Kelly Brook, frumoasa actriţă britanică în vârstă de 34 de ani, a povestit coşmarul prin care a trecut în 2011, când a pierdut două sarcini, la interval de doar 8 luni.
Vedeta a fost în al nouălea cer când a aflat că este gravidă. Numai că, la şase luni de sarcină, în luna mai, brunetei i s-a rupt apa şi a avut o hemoragie puternică. Ajunsă la spital, medicii i-au spus că bebeluşul pe care urma să îl nască, o fetiţă, a murit în pântec.
Nu am apucat să îi iau amprente la mânuţe sau picioare. Nici măcar nu am apucat să îi dau un nume. Toată lumea a fost supărată. M-am simţit goală pe dinăuntru. Thom şi cu mine am plâns mult în săptămâna aia. A fost devastator. Terapeutulu nostru ne-a spus că singura soluţie ca să trecem peste această poveste este să încercăm să mai facem un copil. Şi chiar înainte de Crăciun, tot în 2011, am rămas din nou. Chipul lui Thom când i-am dat vestea m-a pus pe gânduri. Era îngrozit. Cred că era reticent şi, având în vedere experienţa noastră, şi eu eram la fel. Mă gândeam că o luăm de la capăt. Şi aşa a fost”, a mărturisit Kelly.
La câteva săptămâni, actriţa a pierdut sarcina, drame care au dus, din păcate, şi la despărţirea vedetei de Thom. Kelly se iubeşte în prezent cu antrenorul David McIntosh, care are o emisiune de fitness la CBS.

Jessica Brown Findlay, actriţă în serialul „Downtown Abbey”, unul dintre cele mai urmărite în Marea Britanie, se numără printre vedetele ale căror telefoanle au fost „sparte” de hackerul care a făcut publice pozele cu Jennifer Lawrence sau Kate Upton goală.
Celebritatea britanică ar fi avut în telefonul personal un filmuleţ în care făcea sex cu partenerul ei, înregistrare care i-a fost furată şi care acum circulă pe Internet, conform dailystar.co.uk.
Reprezentanţii lui Brown Findlay, care a interpretat-o pe Lady Sybil, în Downton Abbey, până în cel de-al treilea sezon, a confirmat faptul că apare în înregistrare, dar că nu comentează acest subiect.
Actriţa în vârstă de 24 de ani se numără printre cele peste 100 de vedete care au fost ţinta unui atac cibernetic, în urma căruia fotografii şi filmuleţe compromiţătoare, cu staruri în ipostaze indecente, au fost făcute publice.
 

Urmărește-ne pe Google News