Cea mai recentă apariţie a Rihannei a fost însă un fisco total, de parcă vedeta s-ar fi îmbrăcat în grabă cu tot ce i-a căzut în mână de prin şifonier, iar stiliştii nu au putut să-i treacă cu vederea mix-ul vestimentar.

La o pereche de adidaşi, un pantalon de trening şi o bluză casual, Rihanna a purtat un palton supradimensionat, foarte în vogă în acest sezon, peste care a aruncat un guler din blană verde. Şi încă se mai simţea inspirată, aşa că a asorat şi un lanţ auriu, statement la ţinut şi un fes negru cu floricică albă. Rezultatul? Un dezastru…

Aceasta nu a fost însă nici prima, nici ultima oară când artista s-a afişat cu piese disparate, pentru că în ultimul timp a bifat multe apariţii de acest gen.

Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” şi „Disturbia”. Înainte de „Loud”, din 2010, cântăreaţa a lansat albumul „Rated R”, în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt „Talk That Talk” (2011) şi „Unapologetic” (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şase premii Grammy.

Bacalaureatul instituit în 1925 cu rezultate „tragice”. Era apreciată în primul rând gândirea critică: „Să se poate constata influența pe care au avut-o studiile asupra formării cugetării elevilor”
Recomandări
Bacalaureatul instituit în 1925 cu rezultate „tragice”. Era apreciată în primul rând gândirea critică: „Să se poate constata influența pe care au avut-o studiile asupra formării cugetării elevilor”

1_68dd56.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.