„Am devenit foarte vulnerabilă, nu mă mai puteam apăra de mine însămi. Nu mă puteam opri din plâns, eram departe şi de mama, singură în Bucureşti. Stăteam cu zilele în casă şi ajunsesem să mănânc într-una”, îşi aminteşte ea.
În momentul în care Oana s-a prezentat la audiţiile X Factor, avea aproape 90 de kg, iar vorbele frumoase şi încurajările din partea juraţilor au ambiţionat-o să îşi schimbe total modul de viaţă. A făcut un sacrifiu enorm pentru a slăbi, a intrat şi într-un program special de întreţinere şi a început şi un antrenament draconic. Totul costă peste 1000 de lei pe lună, dar mama Oanei nu s-a dat în lături, s-a împrumut mult, dar nu regretă.
„Este greu să ajung din nou la 60 de kg, aşa cum aveam la 20 de ani, însă nu e imposibil. Ştiu că m-am îngrăşat datorită stilului dezordonat de viaţă. Dacă aveam probleme de mică, înţelegeam că aşa sunt dată de la Dumnezeu”. La prima gală live X Factor, juraţii au fost de-a dreptul surprinşi:
„Oana s-a schimbat mult de la audiţii, dar ceva a rămas intact, atitudinea ei!” i-a mărturisit Delia. Oana a fost greu încercată, ajungând la duel alături de Dumitru Botnaru, însă Delia a ales-o pe ea.
Ce surprize le-a mai pregătit Oana juraţilor şi telespectatorilor, rămâne de văzut mâine seară, de la 20:00, în cadrul celei de-a doua gale live X Factor, gală aniversară ce se va încheia cu un super recital X Factor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News