Câteva zeci de concurenţi vor da astăzi piept cu membrii juriului şi vor mai face încă un pas spre a-şi îndeplini visul de a deveni celebri, dar şi spre câştigarea marelui premiu în valoare de 200.000 de euro. Pentru mulţi a fost pentru prima dată când au cântat în faţa unui public atât de numeros. În faţa concurenţilor, în fiecare zi a audiţiilor, în public, s-au aflat peste 1000 de oameni printre care rude, preieteni, colegi şi vedete.   Crina Abrudan, Cristina Dochianu, Anamaria Stancu, Mirela Boureanu Vaida,  Alina Puşcaş, Andrei Aradits, Andreea Bălan, Mihai de la Akcent sau Vladimir Drăghia au fost doar o parte dintre cei care au venit să asiste la audiţiile cu juriul X Factor.
Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sână, alături de Dani Oţil şi Răzvan Simion au străbătut toată ţara în căutarea următorului superstar al României. Prin faţa juriului au trecut deja aproape 500 de participanţi de toate vârstele, gata să-i convingă pe cei trei că au factorul X. Peste 4000 de oameni au participat la Timişoara, Cluj, Constanţa şi Iaşi la prima etapă a show-ului pe care Antena 1 îl va lansa în această toamnă.  
Aproximativ 350 de concurenţi se vor califica în etapa următoare – tabăra de pregătire. Pentru acesta, toti concurenţii vor veni la Bucureşti, unde pe parcursul a trei zile de pregătiri şi probe, juriul va selecta pentru etapele următoare cei mai buni 24 de concurenţi.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI