Stela Popescu a declarat pentru Libertatea că abia ieri, duminică, a aflat de situaţia tragică a cântăreţului Gabriel Cotabiţă. Marea actriţă a mărturisit că nu avea o relaţie de prietenie strânsă cu solistul: ”Nu eram noi prieteni să zici că ne vedeam mereu sau că ne vorbeam des. M-a rugat să apar în videoclipul lui, am acceptat să fac asta gratis”, a mărturisit actriţa. Stela Popescu spune că nu urmăreşte cu regularitate jurnalele de ştiri, motiv pentru care abia ieri, când a deschis televizorul, a auzit prin ce trec Gabriel Cotabiţă şi familia lui. ”Am filmat clipul pentu Ridică-te şi fugi acum o lună şi jumătate, iar Gabi era într-o stare de sănătate absolut perfectă. Nu părea să se simtă rău. Deloc!”, a mai afirmat Stela Popescu.
Gabriel Cotabiţă a fost internat vineri, 8 mai, la secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca, din Capitală, după ce a căzut inconştient în sala de fitness unde se antrena. De atunci, solistul se află în comă, iar medicii abia azi au transmis informaţii despre starea acestuia: ”Pacientul se află internat în momentul de faţă în Secţia de Terapie Intensivă, fiind în status post stop cardio-respirator resuscitat şi necesitând măsuri specifice de terapie intensivă, inclusiv ventilaţie mecanică. Starea pacientului este gravă, dar stabilă”.