Respectabilul
profesor-doctor a premiat câțiva artiști consacrați pentru contribuția lor la
promovarea muncii sale în cadrul Centrului Internațional Antidrog și pentru
Drepturile Omului, în calitatea sa de președinte onorific al organizației sus-amintite,
coorganizatoare a principalului maraton folk de peste an.

“Vrem să-i aducem pe tineri la spectacole frumoase, să le arătăm că visarea poate să fie și alta. Să ne aducem aminte de cuvintele lui Henri de Toulouse-Lautrec, care spunea că, dacă ar fi nevoie de un drog, cel mai frumos drog pe care ar trebui să-l consumăm ar fi arta”, a fost mesajul academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici. Printre cei premiați de academician s-au numărat: Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Ducu Bertzi, artiști veterani ai scenei muzicale românești.

Puțini știu despre
implicarea academicianului Stolnici, descendent din vechea familie de boieri a
Bălăcenilor, cu origini din secolul al XVII-lea, în activitatea culturală și
concertistică românească. În ultimii 12 ani, Constantin Bălăceanu-Stolnici a
încurajat, prin CIADO, organizarea a zeci de mari evenimente și turnee
concertistice și de teatru. Alături academician s-au aflat la spectacol Stoian
Anghel, cel mai titrat organizator de manifestări artistice românești, încă de
la sfârșitul anilor 70, și
Gigel Lazăr (CIADO).

Medic neurochirurg, profesor de neuropsihiatrie și anatomie a sistemului nervos, Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut în 1923, la București, cu multe decenii înainte de apariția genului folk românesc.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News