Înaintea unei noi probe de nominalizare, Lemurii sunt destul de temători având în vedere accidentările în lanț din echipa lor, care au culminat la jocul de Teritoriu, unde Daniela Crudu a căzut pe o mână și s-a rănit grav.
„Am fost în situația de a nominaliza pe cineva de două ori și nu mai vrem acolo. De data aceasta e mai ciudat, mai ales că avem ceva accidentări… Ioana s-a rănit la palme, are răni, Dima are o problemă la picioare și i se blochează mușchiul când vrea să alerge, Ionuț cu genunchiul nu e bine”, a spus Sorana.
În plus, nici Paula Chirilă nu este în formă maximă, deși a scăpat de rana de la ochi. „Paula, pe lângă accidentările mai vechi, are o accidentare în zona inghinală, care s-a agravat la probă”, a spus Sorin Brotnei.
Cum se vor descurca cele trei echipe în noile teritorii și cine va reuși să își păstreze componența actuala, telespectatorii pot afla joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție „Ultimul Trib„.