Misiunile dificile şi efortul susţinut şi-au spus cuvântul pe parcursului competiţiei. Acesta a fost motivul pentru care o parte dintre ei s-au confruntat cu diverse probleme de sănătate. Margherita de la Clejani a trecut printr-o criză de rinichi, având nevoie de îngrijiri medicale.
“Într-o noapte am început să am febră şi am crezut iniţial că e vorba de o răceală, dar s-a dovedit a fi cu totul altceva. Am mai avut şi în trecut probleme de genul acesta, dar discutasem cu un doctor şi ştiam că totul e în regulă”, a povestit ea. Asia Express s-a dovedit a fi o experienţă foarte dificilă şi pentru Bianca Drăguşanu. Vedeta a acuzat mari dureri de spate, probleme cu care de altfel ea se confruntă de multă vreme. În toată perioada în care s-a simţit rău, sora ei i-a fost mereu alături, ba chiar i-a cărat rucsacul în timpul competiției. Efortul fizic a fost o problemă şi pentru Cosmin Seleși, care s-a accidentat la picior în timpul unei probe fizice, având nevoie de îngrijiri medicale. De doctor a avut nevoie şi CRBL, care s-a rănit la picior în timp ce alerga prin plantația de ceai. “Am luat-o la fugã prin plantaţia de ceai şi din cauza adrenalinei nu am simţit nimic atunci. La prima vedere pare o zgârietură, dar o treabă ca asta te poate trimite acasă, de asta îmi era cel mai teamă”, a declarat el.
Citește și
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!