Luna acesta, cei de la FHM au realizat un pictorial incendiar cu Anna Lesko, una dintre cele mai frumoase femei din România. Cântăreaţa apare pe prima pagină îmbrăcată într-o pereche de chiloţei şi fără sutien, acoperindu-şi sânii cu o singură mână şi stârnind imaginaţa cititorilor de sex masculin.
Chiar dacă a avut numeroase propuneri pentru pictoriale nud, solista a refuzat de fiecare dată. În urmă cu câteva luni, cântăreaţa a recunoscut că a suferit o intervenție chirurgicală la bust, dar spune că nu și-a pus silicoane, așa cum a fost bănuită, ci i-a fost indepărtat un chist.
Foto: fhm.ro