Jennie Garth, cunoscută pentru personajul Kelly Taylor, din ”Beverly Hills 902010”, era una dintre cele mai frumoase acrițe din serial, stârnind pasiuni aprinse la acea vreme în rândul adolescenților. Și acum, la 41 de ani și după 3 copii, blondina se pare că excelează la acest capitol. Paparazzi au surprins-o la plajă, împreună cu ele trei fiice – cea mai mare în vârstă de 16 ani.
În imagini se poate observa condiția fizică de invidiat a lui Jennie. Chiar dacă au trecut mai bine de 6 ani de la ultima sarcină, vedeta continuă să se mențină într-o formă incredibilă: nu îi atârnă pielea, abia dacă are câteva zone cu celulită, iar abdomenul este plat și bine lucrat.
Actriţa Jennie Garth, în vârstă de 41 de ani acum, a divorţat de curând de soţul ei, Peter Facinelli, cu care a avut o relaţie de 11 ani. Presa mondenă americană a scris că, după separare, Garth trăieşte o a doua tinereţe.
Jennie şi Peter, care au împreună trei fiice – Luca, în vârstă de 16 ani, Lola, în vârstă de zece ani, şi Fiona, în vârstă de şase ani -, s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul de televiziune „Un Unfinished Affair”, din 1996, şi s-au căsătorit în anul 2001.
Jennie Garth a devenit celebră graţie rolului Kelly Taylor din serialul TV „Beverly Hills, 90210”. Actriţa americană a mai fost căsătorită cu Daniel Clark, în perioada 1996 – 1998. Jennie a fost prima soție pentru Peter Facinelli.
Foto: Northfoto
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News